Calin Popescu Tariceanu infiinteaza Platforma Economica

De T. Ex.
Reactualizat la:
1Comentariu
Calin Popescu Tariceanu infiinteaza Platforma Economica
Călin Popescu Tăriceanu, actualul preşedinte al Senatului, a anunţat, joi, că renunţă la ideea înfiinţării unui nou partid liberal. În schimb, el va lansa Platforma Economică, al cărei scop este de a face din România a şaptea putere a Europei.

„În urma consultărilor pe care le-am avut cu mai mulţi colegi liberali, dar şi cu susţinători ai PNL şi ai liberalismului, am ajuns la concluzia că înfiinţarea unui nou partid politic nu este oportună în acest moment. Apariţia unei noi formaţiuni pe scena politică ar produce un nou conflict major la nivelul celor care îmbrăţişează valorile liberale, ceea ce ar adânci şi mai mult criza din interiorul partidului. Din loialitate şi preţuire faţă de principiile şi valorile liberale, nu vreau în niciun caz să periclitez şansele PNL în alegerile europarlamentare”, susţine Călin Popescu Tăriceanu.

În schimb, eforturile lui Tăriceanu se vor concentra pe economie. El va lansa Platforma Economică pentru dezvoltarea ţării.

„Această mişcare are ca principal scop promovarea unui program economic pentru dezvoltarea României, având la bază viziunea liberală. România are şansa de a deveni cea de-a şaptea putere a Europei, iar eforturile noastre trebuie concentrate în atingerea acestui potenţial”, a mai spus Tăriceanu.

 

 



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor