Calatorie prin istoria dansului la Festivalul Artelor Timisorene

De S.B
Reactualizat la:
Calatorie prin istoria dansului la Festivalul Artelor Timisorene
© TION: Calatorie prin istoria dansului la Festivalul Artelor Timisorene
Dansuri clasice, explozie de culoare și energie pe ritmuri disco, senzualitatea dansului contemporan și multe alte demonstrații de acest tip au putut fi urmărite, marți, în Parcul Rozelor din Timișoara. De la copii de câțiva ani, la tineri plini de talent, pe scenă au urcat o mulțime de dansatori care au reușit să ofere publicului câteva ore speciale.


Ajuns la cea de-a doua ediție, Festivalul Artelor Timișorene a pregătit o mulțime de concerte, expoziții, ateliere și demonstrații pentru iubitorii de artă din orașul de pe Bega. Desigur, din componența evenimentului nu putea să lipsească nici dansul. Astfel, marți, 9 iunie, Parcul Rozelor a fost luat cu asalt de o mulțime de dansatori, de toate vârstele, care au făcut demonstrații inedite pentru public. De asemenea, spectatorii au avut parte și de o lecție de istorie, putând să urmărească, prin demonstrații, cum a evoluat dansul de-a lungul anilor.

Pe scenă au urcat copii de doar câțiva anișori, care au demonstrat că sunt plini de talent. La fel au făcut și tinerii mai în vârstă, care au încântat publicul cu demonstrații de dans contemporan.

Festivalul Artelor Timișorene va continua și în următoarea perioadă, iar doritorii vor putea să se bucure de acțiunile pregătite până pe 14 iunie.

Miercuri, 10 iunie
Parcul Botanic
– ora 17.00 – lecţii de dans pentru publicul larg, stilul cha-cha, prezentat de Magnum Team (pavilion)
– ora 18.00 – lecţii de muzică cu Artsoma
– orele 17.00-20.00 – ateliere de artă populară bănăţeană, de quilting şi patchwork, de ceramică, olărit şi jonglerii, expoziţii de accesorii handmade, workshop de teatru interactiv cu publicul (Casa de Cultură a Studenţilor)
– performance de lectură – „Go.Dot”
– atelier de pictură şi de construcţii spaţiale – publicul va fi provocat să încerce să dea formă vizuală unui proiect personal prin culoare şi desen. La atelierul de constucţii spaţiale, publicul va fi invitat să contribuie la construirea unei piramide monumentale (coordonator lect.univ.dr. Liliana Mercioiu Popa, participă studenţi de la Facultatea de Arte şi Design a UVT)
– ora 18.00 – atelier de muzică pentru tineri şi adulţi (Noua Acropolă)
– proiectul „Copacul Meu”
– pictură la şevalet

Parcul Rozelor
– orele 18.00-20.30, Festivalul de dans în stradă – workshop de dans, o interpretare a dansului pe diverse ritmuri, jive şi rock and roll, spectacole pentru copii, începând cu vârsta de 4-6 ani până la categoria adulţi şi seniori, vizionări de filme despre dans şi istoria lui (Magnum Team)
Grădina Capitol
– ora 21.00 – spectacolul „Muzica teatrului” – concert Cari Tibor, un proiect artistic itinerant, independent, inovativ, care promovează muzica originală, interpretată live, în spectacolul de teatru. Îşi vor da concursul dansatorii Baczó Tünde şi Alin State
– ora 22.00 – Filarmonica Banatul prezintă „Noaptea Pianiştilor”. În program, lucrări de W.A. Mozart, L. van Beethoven, F. Chopin, F. Schubert, P.I Tchaikovski, C. Debussy, A.L. Webber, Miles Davis şi James Hartway.

Joi, 11 iunie
Parcul Botanic
– ora 17.00 – lecţii de dans pentru publicul larg, tango argentinian (Magnum Team)
– ora 18.00 – lecţii de muzică cu Artsoma
– orele 17.00-20.00 – ateliere de artă populară bănăţeană, de quilting şi patchwork, de ceramică, olărit şi jonglerii, expoziţii de accesorii handmade, workshop de teatru interactiv cu publicul (Casa Studenţilor)
– performance de lectură – „Go.Dot”
– atelier de pictură şi de construcţii spaţiale (Facultatea de Arte şi Design)
– ora 18.00 – atelier de dans popular – „Învaţă să dansezi Ciuleandra!” (Asociaţia Culturală Noua Acropolă)
– proiectul „Copacul Meu”
– pictură la şevalet cu elevii Liceului de Arte Plastice

Bastionul Theresia
– orele 18.00-20.30, Festivalul de dans în stradă – workshop de dans la Galeria Mansarda, spectacole de tango prezentate de şcoala „Tango Vivo by Magnum Team”, vizionare de filme despre tango şi istoria lui, curs gratuit de tango argentinian.
– ora 20.00 – Milonga în stradă
Grădina Capitol
– ora 21.00 – DJ Warm up
– ora 21.30 – prezentare de modă, creaţii ale studenţilor de la Specializarea Modă-Design Vestimentar a Facultăţii de Arte şi Design.
Clădirile oraşului Timişoara, cusăturile populare româneşti, cochilia de melc sau geometria sunt doar câteva dintre sursele de inspiraţie propuse de tinerii designeri şi coordonatorii lor. Vor fi prezentate şase colecţii (coordonatori Andreea Palade Flondor, Sandra Chira şi Eugenia Riemschneider)
– ora 22.30 – Allexis Nature

Vineri, 12 iunie

Parcul Botanic
– ora 17.00 – lecţii de dans pentru publicul larg, street dance (Magnum Team)
– ora 18.00 – lecţii de muzică cu Artsoma
– ora 19.00 – teatru pentru copii (Asociaţia Teatru pentru Tine)
– orele 17.00-20.00 – ateliere de artă populară bănăţeană, de quilting şi patchwork, de ceramică, olărit şi jonglerii, expoziţii de accesorii handmade, workshop de teatru interactiv cu publicul (Casa Studenţilor)
– performance de lectură – „Go.Dot”
– atelier de grafică şi gravură (coordonator proiect lect.univ.dr. Remus Rotaru, participă studenţi de la Specializarea Grafică a Facultăţii de Arte şi Design)
– ora 18.30 – prelegere filosofică, interpretarea Primăverii lui Botticelli (Noua Acropolă)
– atelier „Pimp my Bag” – aduceţi cu voi poşeta pe care vreţi să o re-creaţi cu propriile voastre mânuţe, sub îndrumarea fetelor de la Tourmaline Boutique (Asociaţia Noi Re-Creăm)
– proiectul „Copacul Meu”
– pictură la şevalet (Liceului de Arte Plastice)
Parcul Central
– orele 18.00-20.30, Festivalul de dans în stradă – workshop de dans, o interpretare a dansului de stradă, street dance, vizionări de film, curs gratuit de street dance.
– ora 19.00 – publicul este invitat la un ,,battle”, un concurs între dansatori de street dance de diverse vârste (Magnum Team)
Sala Mare a Teatrului Maghiar „Csiky Gergely”
– ora 19.00 – piesa „Oameni şi şoareci”, în regia lui László Sándor. Accesul liber, dar în limita locurilor disponibile
Grădina Capitol
– ora 21.00 – concert Jazzy Bit
– ora 22.00 – concert Teo Milea şi Ionuţ Cădariu, cu minunatul proiect pian&flaut al celor doi artişti

Sâmbătă, 13 iunie

Parcul Botanic
– orele 17.00-20.00 – ateliere de artă populară bănăţeană, de quilting şi patchwork, de ceramică, olărit şi jonglerii, expoziţii de accesorii handmade, workshop de teatru interactiv cu publicul (Casa Studenţilor)
– performance de lectură – „Go.Dot”
– atelier de grafică şi gravură (Facultatea de Arte şi Design)
– ora 18.00 – atelier de lectură, Momo sau strania poveste despre hoţii de timp, de Michael Ende (Noua Acropolă)
– atelier „Pimp my Bag” (Asociaţia Noi Re-Creăm)
– proiectul „Copacul Meu”
– pictură la şevalet (Liceului de Arte Plastice)

Parcul Copiilor
– orele 17.00-18.30, Festivalul de dans în stradă: workshop de dans, Fussion Dance – se vor dansa toate stilurile descoperite în timpul săptămânii, într-un spectacol inedit, se vor viziona filme despre dans şi istoria lui
Baza Sportivă nr. 1 a Universităţii Politehnica
– ora 21.00 – spectacol Filarmonica Banatul

Duminică, 14 iunie

Parcul Botanic
– orele 17.00-20.00 – orele 17.00-20.00 – ateliere de artă populară bănăţeană, de quilting şi patchwork, de ceramică, olărit şi jonglerii, expoziţii de accesorii handmade, workshop de teatru interactiv cu publicul (Casa Studenţilor)
– performance de lectură – „Go.Dot”
– atelier de grafică şi gravură (Facultatea de Arte şi Design)
– proiectul „Copacul Meu”
– ora 18.30 – atelier de reprezentaţie teatrală şi pantomimă, „Mitul Peşterii” (Noua Acropolă)
– pictură la şevalet

Parcul Copiilor
– orele 18.00-20.00, Festivalul de dans în stradă: workshop de dans – Fussion Dance, se vor dansa toate stilurile descoperite în timpul săptămânii, într-un spectacol inedit, şi se vor viziona filme (Magnum Team)
Grădina Capitol
– ora 21.00 – concert Persona
– ora 22.00 – Fely&The TM Groove

Pe tot parcursul Festivalului Artelor Timişorene, la galeria primăriei din Piaţa Victoriei nr. 5 va putea fi vizitată expoziţia „Călătorind prin Timişoara”, un proiect al studenţilor din anul I de la Secţia Design Grafic, Departamentul de Design şi Arte aplicate din cadrul Facultăţii de Arte şi Design. Expoziţia poate fi vizitată de luni până joi între orele 8.30-16.00, iar vineri între 8.30-13.30.

Tot în cadul Festivalului Artelor Timişorene, Fundaţia Triade va derula proiectul „Timişoara XXI”, orientat, anul acesta, atât pe recuperarea unor valori ale artei româneşti, cât şi pe deschiderea spre practicile artistice contemporane, în direcţia intervenţiei în spaţiul public şi a stimulării folosirii de materiale alternative.

Între 8-14 iunie, în Parcul Botanic, intervenţia sculptorului Vlad Olariu va produce un “pseudo-monument al unui pseudo-erou”, o sculptură în polistiren, o lucrare creată în cadrul unui eveniment participativ, cu publicul invitat la dialog.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase