Blues cu palnia de gramofon la Gala Kamo de la Timisoara

De S.P.D.
Blues cu palnia de gramofon la Gala Kamo de la Timisoara
Blues cu palnia de gramofon la Gala Kamo de la Timisoara
Lubos Bena îşi interpretează repertoriul de blues la ghitară rezofonică, iar Matej Ptaszek cântă la muzicuţă şi la cele mai neobişnuite pseudoinstrumente, între care o pâlnie veche de gramofon. Cei doi reunesc, muzical, Ceho- Slovacia şi se vor afla pentru prima dată în România, cu prilejul Galei Blues-Jazz de la Timişoara, eveniment care se desfăşoară în 12-13 noiembrie, la Sala Capitol.

Ghitara rezofonică este un instrument inventat de o familie de slovaci emigrată în America, familia Dopyera; numită ghitară Dobro, are cutia de rezonanţă mai mare şi un sunet metalic, puternic, ideal pentru blues, explică muzicianul Johnny Bota, directorul artistic al Galei Blues-Jazz de la Timişoara. Cehul Ptaszek, muzicuţist şi cântăreţ de stradă, şi slovacul Bena au ales ca stil de exprimare scenică blues-ul negru din perioada anilor 1920-1930. Ei formează un duo insolit, „iar senzaţia pe care o produc este aceea a audierii unui disc vechi de patefon, care pune în lumină blues-ul, aşa cum era el la începuturi, în delta fluviului Mississippi”, mai dezvăluie Johnny Bota.

Concertele Galei Kamo, ediţia 2011, vor începe la ora 18, sâmbătă şi duminică, în Sala Capitol şi vor fi prezentate de Florian Moşu’ Lungu.

„Am păstrat caracterul euro-zonal al Galei şi, printr-o colaborare foarte preţioasă cu Institutul Cultural Român, am reuşit să invităm artişti şi formule inedite pentru festivalul timişorean. (…) Bega Blues Band nu va lipsi niciodată de la această Gală, căci este trupa lui Kamocsa Bela, chiar dacă el nu mai este printre noi. Un moment special al acestei ediţii va fi revenirea pe scena timişoreană, după 25 de ani, a toboşarului Eugen Gondi şi a chitaristului Dan Ionescu, membri ai unui celebru quartet timişorean ai anilor 80. Vom cânta cu ei piesele noastre de acum, cu feelingul de atunci”, a mai subliniat Johnny Bota.

În prima seară a Galei Blues –Jazz, sâmbătă, concertează New Dimension Quartet, formaţie timişoreană condusă de Dan Mitrofan, apoi Friend, formaţie din Ungaria avându-l lider pe saxofonistul Gyula Csepregi, duo-ul Lubos Bena -Matej Ptaszek şi Bega Blues Band cu Eugen Gondi şi Dan Ionescu. Duminică seara, pe scena Capitol vor urca Mari&the Teachers, quartet-ul lui Istvan Gyarfas, Mircea Bunea Trio şi Blue Family.

Biletele costă între 10 şi 20 de lei şi s-au pus în vânzare la Agenţia Filarmonicii Banatul.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase