Beneficiem de mai multe analize, dar investigatiile suplimentare costa

De T. Ex.
Beneficiem de mai multe analize, dar investigatiile suplimentare costa
Ministerul Sănătăţii a anunţat noi modificări aduse legislaţiei. Potrivit reprezentanţilor MS, medicii de familie şi cei din ambulatoriile de specialitate pot prescrie un set mai larg de analize, dar dacă se refac investigaţiile, atunci ele trebuie plătite.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Pană, a anunţat, vineri, că medicii de familie şi cei din policlinici pot prescrie o gamă largă de analize unui pacient. Dar, dacă pacientul sau medicul nu este mulţumit de rezultat şi doreşte refacerea investigaţiilor, atunci acestea trebuie plătite.

„Un alt lucru esenţial care va fi monitorizat anul acesta în relaţia contractuală cu casele de asigurări este dublarea, triplarea analizelor medicale uzuale sau unor investigaţii imagistice care se efectuează din motive subiective, nu că le-ar dori pacientul, ci pentru că medicul respectiv nu este mulţumit de rezultatul respectivei analize”, a spus Adrian Pană.

Secretarul de stat a mai declarat şi că orice investigaţie imagistică sau RMN trebuie făcută conform unor standarde, iar Ministerul Sănătăţii este decis să nu deconteze serviciile care nu respectă criteriile internaţionale.

„Concret, pentru monitorizarea bolilor oncologice, orice investigaţie imagistică CT sau RMN trebuie recomandată conform standardelor internaţionale. În condiţiile în care investigaţia nu se supune acestor standarde, furnizorului care a efectuat investigaţia respectivă nu i se va deconta serviciul şi investigaţia respectivă va trebui să fie efectuată din nou”, a mai spus secretarul de stat.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !