tion.ro Web analytics

Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Basescu il critica voalat pe Robu: Domnule primar, vedeti ca nu ati dotat spitalul inainte de a pune cactusi in oras

Basescu il critica voalat pe Robu: Domnule primar, vedeti ca nu ati dotat spitalul inainte de a pune cactusi in oras

la 2 April 2016 14:39

Basescu il critica voalat pe Robu: Domnule primar, vedeti ca nu ati dotat spitalul inainte de a pune cactusi in oras

2 April 2016 14:39
Fostul președinte al României Traian Băsescu l-a criticat, sâmbătă, voalat pe actualul primar al Timișoarei, Nicolae Robu. Prezent la lansarea candidaților PMP Timiș la alegerile locale din 5 iunie, Băsescu a afirmat că dacă primăriile ar fi mai transparente, cetățenii ar putea reacționa atunci când ar vedea că banii din bugetul local sunt alocați... plantărilor de cactuși.
Scris de Bogdan Marta - Fostul președinte al României Traian Băsescu l-a criticat, sâmbătă, voalat pe actualul primar al Timișoarei, Nicolae Robu. Prezent la lansarea candidaților PMP Timiș la alegerile locale din 5 iunie, Băsescu a afirmat că dacă primăriile ar fi mai transparente, cetățenii ar putea reacționa atunci când ar vedea că banii din bugetul local sunt alocați... plantărilor de cactuși.

Trimite articolul

X

Într-o trimitere voalată la faptul că Nicolae Robu a dispus plantarea de palmieri în Timișoara, Traian Băsescu a afirmat că cetățenii au dreptul să fie informați despre cheltuielile administrațiilor locale înainte ca acestea să aibă loc.

„Domnul Cioloș a obligat acum, și bine a făcut, ca toate primăriile să își pună pe site-uri execuția bugetară. Nu e un lucru rău. Dar e aproape inutil. Execuția bugetară înseamnă banii care s-au cheltuit. Or, esențial pentru cetățeni este să se pună pe site-urile primăriilor facturile ce arată ce urmează să plătească o primărie. Pentru că atunci cetățenii vor vedea cu ușurință cât e de plătit un podeț. Dar când trec prin comuna lor văd că podețul nu e terminat. Și atunci reacționează. Văd că a venit la plată factura pentru terminarea asfaltării nu știu cărui bulevard. Și atunci cetățenii reacționează. Văd că unui primar i-a venit la plată factura pentru că în fantezia lui a hotărât să planteze cactuși în oraș. Și atunci cetățeanul va spune: «Domnule primar, vedeți că nu ați dotat spitalul înainte de a pune cactuși în oraș»! Asta înseamnă informare, ca cetățeanul să poată reacționa înainte ca banii să fie cheltuiți, să își poată spune părerea”, a spus Băsescu.

De asemenea, el a criticat administrațiile locale din țară că nu se îngrijesc de drepturi fundamentale garantate românilor prin Constituție, cum ar fi cel al educației.

„Școlile au fost transferate administrațiilor locale. Dar în România avem abandonul școlar la 18 la sută. Vă rog să intrați pe site-ul eurostat. Suntem țara cu cel mai mare abandon școlar. Nu o să vină niciodată Ministerul Educației să vadă de ce în județul Timiș procentul de abandon școlar este ridicat. Asta este treaba primarilor. Dacă au grijă de comunitatea lor, să vadă de ce familia cutare nu își mai trimite copiii la școală! De ce copiii nu au minimum necesar ca să parcurgă drumul până la școală. Este obligația administrației locale să contribuie la materializarea acestui drept garantat: dreptul la învățătură”, a mai spus Băsescu.

Nici cultura nu a scăpat de critica fostului președinte al României, actual președinte al PMP.

„Teatrele, monumentele, sunt transferate de mulți ani la administrațiile locale și atunci se pune întrebarea: cât s-au îngrijit edilii, consiliile locale pentru ca tinerii din școli, dincolo de faptul că stau în fața calculatorului, și așa trebuie să fie, dincolo de faptul că sâmbăta și duminica se duc la discotecă, trebuie să fie stimulați să participe și la actul de cultură. Trebuie să fie stimulați să afle ce valori culturale sunt în județul lor”, a mai afirmat Traian Băsescu.

Mai apropiat de București, unde a ocupat funcția de primar general al Capitalei, Băsescu a criticat și moda de a se planta panseluțe și lalele de trei ori pe an, dar și restituirea unor parcuri sau pășuni.

„Spitalele au fost transferate la administrațiile locale. Și dacă dau exemplul din București, primarii preferă să pună panseluțe și lalele – mai ales lalelele se pun de trei ori pe an, de trei ori comisionul – în loc să doteze spitalele cu ce le trebuie. Avem dreptul la un mediu curat. Păi cum ne apără primarul și consiliul local când aprobă construcții pe spațiul verde? Când de dragul șpăgilor uită că la restituire sunt protejate spațiile verzi declarate ca atare. Și fac restituiri în parcuri și zone de pășune”, a mai afirmat, pe scena Filarmonicii Banatul, Traian Băsescu.

Dreptul la muncă și la ocrotirea copiilor sunt, în opinia fostului președinte, alte două priorități ignorate de mulți primari.

„Câți primari s-au îngrijit că construiască creșe. Câți primari au dat atenție ocrotirii copilului, astfel încât mama să poată merge la serviciu și copilul să rămână în siguranță într-un loc în care este asigurată și sănătatea, și alimentația și toate cele. Este un drept din Constituție pe care puțini primari s-au gândit că e cazul să îl asigure. Dreptul la muncă. E adevărat, mai ales Guvernul este responsabil de crearea mediului investițional care să genereze locuri de muncă. Sau de investiții în infrastructură mare de genul autostrăzi, căi ferate, regularizări de râuri. Dar câți primari au gândit că trebuie să creeze parcuri industriale în care să asigure facilități investitorului astfel încât acesta să fie tentat să investească și să creeze locuri de muncă”, a explicat Traian Băsescu.

În râsetele audienței, acesta a cerut candidaților PMP la alegerile locale să nu vină cu promisiuni fanteziste.

„Am avut chiar în Capitală un primar care a câștigat alegerile promițând autostrăzi suspendate. Sau a promis că face între Piața Albă Iulia și Piața Unirii o mare grădină zoologică în care să aducă cimpanzei. Că de asta au nevoie bucureștenii. Uitând că el era cimpanzeul șef al Bucureștiului. Vreau să ne confirmăm obiectivul de a fi un partid serios. Vreau ca acest partid să respecte fără niciun fel de excepție parteneriatul cu cetățenii. Parteneriatul cu cetățenii trebuie să rămână prima obligație a membrului PMP după ce va fi ales. Pentru că acest parteneriat îți dă resursa viitoare. Resursa de încredere și resursa pe care o dată câștigată îți credibilizează activitatea ca om politic”, a concluzionat liderul PMP.

Trimite articolul

X
Taguri:
Basescu ,
critica ,
PMP ,
robu ,
timisoara
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Incendiu la un autobuz cu peste 50 de pasageri, stins de pompierii din Sânnicolau Mare
    2
    Amenzi de peste 3,4 milioane de lei în construcții: peste 150 de persoane depistate muncind la negru în Timiș
    3
    Program modificat pentru relațiile cu publicul la Tribunalul Timiș, în perioada sărbătorilor de iarnă
    4
    Ciprian Ciucu (PNL) este oficial primarul Capitalei
    5
    Cumpărăturile de sărbători îți aduc mii de premii instant și un fotoliu de masaj Komoder la Iulius Town Timișoara
    6
    Masaj vs kinetoterapie – care te ajută cu adevărat? Două abordări diferite pentru sănătatea ta
    7
    „Meninele din Timișoara”: Tradiția spaniolă întâlnește portul bănățean într-o expoziție inedită
    8
    „Music Bingo” revine la Timișoara cu o ediție specială de Crăciun, pentru sprijinirea animăluțelor salvate de Asociația Poli
    9
    Campanie a polițiștilor timișeni în școli pentru folosirea petardelor și artificiilor
    10
    Amenzi de aproape 50.000 de lei și controale în tot orașul Lugoj, vineri

    Cele mai noi știri

    Ştiri din Timiș

    PROGRAM. Eroii Revoluției din Decembrie 1989, comemorați la Timișoara

    Ştiri din Timiș

    15 Decembrie 1989, ziua în care Timișoara a aprins scânteia Revoluției anticomuniste

    Mapamond

    Regizorul Rob Reiner și soția sa, găsiți morți în locuința lor din Los Angeles. Ar fi fost înjunghiați de fiul lor

    Utile

    Program modificat pentru relațiile cu publicul la Tribunalul Timiș, în perioada sărbătorilor de iarnă

    Cariere de Poveste

    FOTO. Chitaristul Horea Crișovan: „Colaborarea numărul unu a vieții mele este VanDerCris, trupa în care cânt și compun”

    Horoscop

    Horoscop săptămâna 15-21 decembrie

    Ştiri din Timiș

    Concert de colinde la Giroc: artiști consacrați și tineri talentați, pe aceeași scenă

    Ştiri din Timiș

    Școala Gimnazială Giarmata aduce spiritul Crăciunului în comunitate: târg de iarnă și concerte de colinde

    Utile

    Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 15 decembrie

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 15 decembrie 2025, în Timișoara?
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici