Bărbat rănit la Albina după ce un microbuz a derapat și a ajuns pe contrasens

De Bogdan Marta
9Comentarii
Bărbat rănit la Albina după ce un microbuz a derapat și a ajuns pe contrasens
© foto: Info Trafic jud. Timis
Accident de circulație, sâmbătă după-amiaza, în zona localității Albina din județul Timiș. Un bărbat de 38 de ani a fost rănit după ce mașina în care se afla, un BMW, a fost lovită de un microbuz scăpat de sub control.

Din primele informații, vinovat de producerea accidentului este șoferul microbuzului, un bărbat de 41 de ani, care conducea, sâmbătă, dinspre Moșnița spre Buziaș, pe DJ 592, iar în zona localității Albina, din cauza poleiului de pe drum, a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, unde s-a lovit frontal de un BMW condus regulamentar de un bărbat de 38 de ani. În urma impactului, șoferul de 38 de ani a fost rănit și transportat la spital.

Circulația în zonă a fost îngreunată cât timp polițiștii au efectuat cercetări. Șoferul vinovat s-a ales acum cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor