Bărbat decedat după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Timiș

De Raoul Jurchela
18Comentarii
Bărbat decedat după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Timiș
© foto: ISU Banat
Accident grav de circulație, vineri dimineață, între localitățile timișene Birda și Voiteg. Un bărbat și-a pierdut viața după ce mașina în care se afla a fost lovită de tren.

Accidentul s-a petrecut vineri dimineață, în jurul orei 5.30, la o trecere la nivel cu calea ferată între Birda și Voiteg. Un bărbat circula pe un drum agricol, ce se desprinde din DN 58 B, povestesc polițiștii, iar la trecerea la nivel cu calea ferată nu a acordat prioritate de trecere unui tren ce circula pe relația Reșița – Timișoara. Impactul a fost puternic, iar șoferul și-a pierdut viața pe loc.

“Tren cu 50 călători, cursa Reșița-Timișoara. Nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale. În mașină, doar șoferul, bărbat 37 ani, decedat. S-a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, 7 subofițeri și un echipaj SAJ”, transmit reprezentanții ISU Banat.

Polițiștii de la rutieră s-au deplasat la fața locului și fac acum cercetări, conform procedurii, într-un dosar deschis pentru ucidere din culpă.



18Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor