Au reinceput lucrarile la baricada de pe Martirilor. Interzis spre Padurice, linia 15 intoarce in intersectie

De Roxana Deaconescu
Reactualizat la:
17Comentarii
Au reinceput lucrarile la baricada de pe Martirilor. Interzis spre Padurice, linia 15 intoarce in intersectie
© foto: Info Trafic jud. Timis
Primăria Timișoara le-a mai făcut o surpriză șoferilor: a reînceput lucrările la baricadă și, ca de obicei, nu i-a anunțat. N-au fost anunțați nici cei de la STPT, care au fost nevoiți să întoarcă troleibuzele de pe linia 15 în intersecție.

În urmă cu cinci zile se așternea asfalt pe Musicescu, dar în intersecție, pentru demolarea baricadei, nu mișca nimeni. Lucrările de acolo au fost începute de Colterm, care are magistrala în construcția uriașă, iar apoi cineva trebuia să mute rețeaua de gaz. Primarul Nicolae Robu ne spunea că așteaptă după firma de gaz să-și mute conductele, dar cei de la E.ON (n.r. actuala Delgaz Grid) ne-au spus că tot ce trebuie să facă ei este să oprească gazul, de contractarea unei firme care să mute conductele ocupându-se primăria. Potrivit lui Robu, municipalitatea ar fi contractat firma Instgat, care aparent s-a apucat luni să spargă în mijlocul intersecției.

Șoferii au fost cei care au semnalizat lucrările, pe grupul de Facebook Info Trafic jud. Timiș. Conducătorii auto se sfătuiesc unii pe alții să evite cam o lună zona, pentru că va fi haos.

Troleibuzele de pe linia 15 nu mai pot ajunge până în zona Parcului Pădurice, așa că ultima stație va fi în intersecția Martirilor cu Mareșal Averescu și cu Mareșal C-tin Prezan. Oficialii STPT încă nu au anunțat modificarea de traseu, semn că cei din primărie nu i-au informat nici pe ei că se lucrează din nou în zonă.

Lucrările pentru demolarea baricadei au început în urmă cu mai bine de o lună, iar șantierul a fost deschis de cei de la Colterm fără să se știe cine execută lucrările mai departe. Din fericire, reprezentanții primăriei au găsit un subcontractant care să devieze rețeaua de gaz, chiar dacă acest lucru s-a întâmplat la trei săptămâni de la deschiderea șantierului. Abia după ce vor fi îngropate conductele și pe această parte se va trece la demolarea baricadei. Oricum, cei de la societatea de termoficare au anunțat încă de la început că „lucrările vor fi finalizate cel mai târziu până la momentul începerii unui nou sezon de furnizare, adică cel mai târziu 1 octombrie”.

Articole pe aceeași temă:

Tion: Lucrarile de pe Calea Martirilor, pe ultima suta de metri, la baricada nu misca nimeni
S-a așternut în sfârșit asfaltul pe Calea Martirilor, după aproape doi ani de șantier. Lucrările au intrat pe ultima sută de metri și s-au desfășurat într-o debandadă generală în ultimele zile. La baricadă nu lucrează nimeni, pentru că se așteaptă după muncitorii care să mute rețeaua de gaz. Drum...
Tion: Lucrarile pentru demolarea baricadei de pe Martirilor se intind
Interes puțin din partea celor din primărie pentru demolarea baricadei de pe Calea Martirilor. Deși STPT anunțase vineri că, începând de luni, troleibuzele de pe linia 15 vor întoarce chiar la intersecția cu fosta str. Lidia, modificarea de traseu nu mai are loc.Cei de la STPT spun că lucrările care...



17Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor