Au alergat 98 de ture de pista pentru aniversarea Universitatii Politehnica Timisoara

De Marcel Hoster
1Comentariu
Au alergat 98 de ture de pista pentru aniversarea Universitatii Politehnica Timisoara
© foto: UPT
Manifestările dedicate sărbătoririi a 98 de ani de existenţă a Şcolii Politehnice Superioare din Timişoara au continuat cu o acţiune devenită permanentă la asemenea ocazii. Este vorba despre o cursă în care studenții, cadrele didactice și toți cei care sunt alături de UPT, aleargă un număr de tururi de pistă egal cu numărul anilor de existență ai universității.

Evenimentul, organizat în parteneriat cu Clubul Sportiv Asociaţia Alergotura, s-a bucurat de un real succes, devenind tradiție. Anul acesta, în 14 noiembrie, sub titlul ”98 pentru Poli”, s-au parcurs 98 de tururi de pistă, câte unul pentru fiecare an de existență al Politehnicii.

Tradiționala cursă de alergare în cadrul Zilelor Politehnicii a mobilizat în acest an mai mulți studenți și cadre didactice decât în anii trecuți. Fiecare tură a avut câte un lider, care a alergat cu steagul instituției, primul fiind chiar rectorul UPT, Viorel Şerban.

foto: UPT foto: UPT ©

Ultima tură a fost asigurată, din nou, ca şi în anii precedenţi, de Daniel Dan, prorector. În rest au mai alergat reprezentanții conducerii UPT, ai tuturor facultăților, departamentelor şi ligilor studențești.

În total, peste 500 de persoane au alergat în cele 98 de ture de stadion, la Baza Sportivă nr. 1 a Politehnicii, cel mai în vârstă fiind Emil Pitar, de 62 de ani. La cursa de alergare a luat parte şi “generația viitoare” a Politehnicii, Francesca Bakos, de 11 ani, şi Laurenţiu Şorăndaru, de 9 ani.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor