Atac cibernetic de amploare. Hackerii au furat date de la 10 companii de telefonie mobilă

De A.M.
Atac cibernetic de amploare. Hackerii au furat date de la 10 companii de telefonie mobilă
© foto: Pixabay
Hackeri spioni au furat date legate de apeluri de la 10 companii de telefonie mobilă din întreaga lume. Luând în considerare metoda sofisticată de spionaj, unii experți spun că atacul ar putea fi finanțat de stat.

Scopul atacurilor a fost obținerea cât mai multor detalii legate de înregistrările apelurilor: data și ora efectuării acestora, numărul apelat, durata apelului, locația apelantului.

Chiar dacă hackerii nu au obținut înregistrările apelurilor, toate datele obținute sunt oricum foarte valoroase. Hackerii spioni, odată infiltrați în rețelele companiilor de telefonie mobilă, dacă nu sunt depistați la timp, pot fura date în timp real – ceea ce s-a întâmplat și în acest caz. Atacurile cibernetice, deși au ieșit la iveală recent, datează de câțiva ani, relatează The Verge.

Se pare că hackerii infiltrați în rețele spionau utilizatorii companiilor de telefonie mobilă, fără să atragă atenția asupra lor, deși ar fi putut bloca în orice moment rețelele. Aceștia au urmărit îndeosebi persoane importante, precum lideri militari sau membri ai guvernelor, ale căror detalii legate de apeluri se pot dovedi extrem de prețioase.

Atacurile cibernetice au vizat cel puțin 10 companii de telefonie mobilă din Europa, Asia, Africa și Orientul Mijlociu. Specialiștii în securitate cibernetică spun că hackerii au intrat în rețele exploatând vulnerabilitățile acestora. Atacurile seamănă cu cele ale grupării chineze APT10, care în trecut a fost acuzată că a furat date de la NASA, IBM și alte mari companii.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor