ASU Politehnica Timisoara revine pe teren propriu cu gand de victorie

De Marcel Hoster
ASU Politehnica Timisoara revine pe teren propriu cu gand de victorie
© Tion: ASU Politehnica Timisoara revine pe teren propriu cu gand de victorie
Fără succes în noul campionat, ASU Politehnica Timișoara încearcă să obțină primele puncte. Adversari vor fi duminică, pe „Dan Păltinișanu”, cei de la Luceafărul, antrenorul Cosmin Petruescu spune că e preocupat mai ales de ambiția tinerilor jucători de la Oradea.

Nici ASU Politehnica, nici Luceafărul nu au avut chiar cel mai bun start de campionat, au stări de spirit asemănătoare, dar alb-violeții au avantajul terenului propriu, spune antrenorul Cosmin Petruescu.

„Va fi o partidă interesantă, în compania unei formații cu o prezență constantă în Liga a II-a. Se întâlnesc două echipe cu stări de spirit asemănătoare, dacă ne raportăm la pozițiile din clasament și la rezultatele din primele două etape, poate cu un ușor ascendent moral pentru Luceafărul, care are un punct acumulat, plus victoria cu 5-0 din meciul de pregătire pe care l-au jucat cu noi acum câteva săptămâni. Să nu uităm că jucăm pe teren propriu, iar la Timișoara mi-aș dori ca nicio echipă vizitatoare să nu fie considerată favorită!”, a declarat Petruescu.

Cel mai mare pericol pentru echipa gazdă, spune Petruescu, este tinerețea lotului adversarului și faptul că echipa poate deveni imprevizibilă.

„Luceafărul e o echipă care, din anumite puncte de vedere, seamănă cu Politehnica. Și ei au avut parte de o remaniere destul de consistentă la nivelul lotului. Am observat că dispun de o serie de jucători tineri, de perspectivă. Faptul că după o înfrângere cu 4-0, au reușit să revină de la 0-2 cu Ripensia, demonstrează cât de imprevizibile pot fi aceste echipe, care au în componență jucători tineri și foarte tineri. Pot apărea fluctuații de randament, de la o repriză la alta sau de la un meci la celălalt”, a mai spus Petruescu.

Meciul de pe „Dan Păltinișanu”, dintre ASU Politehnica și Luceafărul, are loc duminică de la ora 18.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !