Un exemplu grăitor este clădirea de pe strada Dragalina, ale cărei balcoane au fost reabilitate de către proprietari. Au fost nevoiţi – tencuiala cădea, trăgea frigul, umezeala era la ea acasă, iar oamenii trebuiau să trăiască în casă la căldură, nu având condiţiile de afară.
Clădirea este una istorică, iar reabilitarea ei făcută la etajele superioare de către proprietari e clar că nu e reuşită deloc, ba din contră, e ca nuca în perete şi nu are ce căuta acolo. Noroc că e la etajele superioare, iar în Timişoara, oamenii, în ultimul timp, merg cu capul în pământ.
Un proiect al Primăriei Timişoara spune că municipalitatea va subvenţiona 20 la sută din valoarea lucrărilor de refacere a faţadelor şi acoperişurilor clădirilor istorice degradate, restul de 80 la sută din fonduri urmând să fie acordate proprietarilor – doar persoane fizice – sub formă de credit cu dobândă zero, rambursabil în zece ani. Dar reabilitarea unei astfel de clădiri istorice costă mult, trebuie avut grijă la detalii. Practic, proprietarul e între ciocan şi nicovală. Nici nu poţi să distrugi clădirea cu o reabilitare de amator, să urâţeşti zona, oraşul, dar nici nu poţi locui în condiţii inumane.
Mai este o parte a populaţiei Timişoarei care spune – cine-i pune pe aceşti proprietari să se mute în astfel de clădiri? În zona Iosefin, unde e clădirea din fotografie (şi nu numai în zona Iosefin), mulţi dintre proprietari au moştenit aceste apartamente din curţi comune şi nu le-au cumpărat. Mulţi s-au născut în ele, acolo e locuinţa lor şi nu o vor părăsi cu una – cu două.
Clădirile se mai învechesc, tencuiala mai pică, iar Timişoara are multe astfel de clădiri istorice care îşi duc cu greu anii. Din păcate, unele dintre ele sunt reabilitate într-un mod de-a dreptul jenant.
Citiți principiile noastre de moderare aici!