Art Encounters la final

De Alina Neagu
Art Encounters la final
Cea de a doua ediție Art Encounters s-a încheiat, cu un număr record de peste 30.000 de vizitatori. Cea mai ambițioasă manifestare dedicată artei contemporane organizată vreodată în România și desfășurată sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, a reunit pentru 5 săptămâni de bienală peste 300 de lucrări realizate de 150 de artiști români și străini, din care jumătate au fost prezenți fizic la Timișoara.

Bienala a fost punctul de întâlnire al publicului larg cu artele vizuale, iar curatorii Diana Marincu și Ami Barak au pregătit un număr de expoziții care au inclus o selecție de lucrări ale tinerei generații în spații precum Muzeul de Transport Public Corneliu Miklosi, Halele Timco, Casa ISHO și Muzeul de Artă din Arad. Aceste expoziții au fost completate de cele cu un caracter istoric ce au avut în prim plan lucrări ale generațiilor deja consacrate la Muzeul de Artă din Timișoara și Cantina Colegiului Tehnic Ion Mincu (curator Magda Radu).

artencounters1

Pentru mulți timișoreni a fost o premieră să treacă pragul Muzeului de Transport Public „Corneliu Miklosi” – fost depou RATT, Casa ISHO, Cantina Colegiului Tehnic Ion Mincu, Uzina de apă din Urseni sau Fabrica de Țigări. Expoziții au avut loc și în Casa Artelor și Bastionul Maria Theresia, dar și la galeriile partenere: CALINA Spațiu de Artă Contemporană, Galeria Jecza, Fundația Triade și Galeria Calpe.

De asemenea, pentru prima data au fost reunite sub o singură umbrelă 11 spații independente invitate să se alăture Bienalei: Balamuc, B5 Studio, Citi Zenit, Lateral ArtSpace, MAGMA, pplus4 / CIV, Raft, Sandwich, Simultan, Tranzit.ro/ Iași, Vector.

Programul de evenimente al Bienalei a inclus 8 lansări de carte, 6 performance-uri, 5 prezentări de artiști (Irina Botea Bucan, Michelle Lacombe, Boris Mitić, Dan Perjovschi, Pusha Petrov), 6 proiecții de film și 22 de evenimente colaterale printre care expoziția de fotografie a cunoscutului cineast Cristi Puiu, Sieranevada (Arad), Festivalul Silmultan XII. Possible Futures, Expoziția Fald a artistului clujean Ioan Sbârciu, respectiv expoziția On Duty a artistei din Rusia Olga Chernysheva.

art-encounters

Pe parcursul celor 5 săptămâni au fost organizate 27 de tururi ghidate, 5 episoade de introducere în arta contemporană cu peste 200 de participanți, dar și un curs de jurnalism aplicat în arta contemporană pentru tineri jurnaliști și un program educațional pentru familii, iar noutatea acestei ediții în ceea ce privește programul educațional My Art Encounters, a fost demararea unui program de introducere în arta contemporană pentru adulți.

Componenta educațională a fost completată de editarea primului Ghid de artă contemporană lansat în România, o lucrare bogată în noțiuni și referințe explicate publicului larg.

Fundația Art Encounters va pregăti încă din lunile următoare ediția din 2019 a Bienalei cu un program îmbogățit, care va fi o etapă decisivă înaintea ediției din 2021, când Timișoara va fi Capitală Culturală a Europei și va marca multe premiere pe scena artei contemporane românești.

Foto: Facebook/ artencounters



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !