Angajat al unei firme de pază reținut după ce a fost prins că a furat de mai multe ori dintr-un bancomat amplasat într-un supermarket

De Raoul Jurchela
Reactualizat la:
8Comentarii
Angajat al unei firme de pază reținut după ce a fost prins că a furat de mai multe ori dintr-un bancomat amplasat într-un supermarket
© foto: arhivă
Acuzații de furt calificat pe numele unui tânăr de 28 de ani, la Timișoara. El este cercetat penal după ce a fost prins în flagrant în timp ce fura bani dintr-un bancomat amplasat în incinta unei societăți comerciale. Nu este la prima faptă, povestesc polițiștii.

Tânărul de 28 de ani era angajat al unei firme de pază care avea ca obiectiv un magazin Profi din zona Gării de Nord, din Timișoara. În perioada septembrie-decembrie, spun polițiștii, el ar fi sustras mai multe sume de bani dintr-un bancomat amplasat în incinta societății comerciale pe care ar fi trebuit să o păzească de hoți.

Mai exact, în momentul în care cineva scotea bani de la bancomat, tânărul băga mâna printr-o fantă din spatele aparatului și sustrăgea banii chiar în timp ce aceștia erau numărați. Cei care voiau să retragă bani se trezeau astfel că nu primesc toată suma. Nu îl observau însă pe paznic pentru că spatele aparatului nu era vizibil.

„În fapt, în perioada septembrie – decembrie 2018, cel în cauză, ar fi sustras în mod repetat, dintr-un ATM, situat în incinta unei societăți comerciale de pe raza municipiului Timișoara, diferite sume de bani, în această perioada fiind reclamat un prejudiciu total de 14.300 de lei. În urma investigațiilor efectuate, s-a reușit prinderea în flagrant a unui bărbat de 28 de ani, care în noaptea de 08.01 a.c., a sustras printr-o fantă laterală, suma de 300 lei, în momentul în care un client a accesat bancomatul. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, bănuitul fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Agentul de pază a fost concediat.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor