ANALIZĂ! Inelul IV și tronsoanele lui: chinurile unui drum de 1,6 km, Grigore Alexandrescu, Solventul și noi promisiuni

De Roxana Deaconescu
23Comentarii
ANALIZĂ! Inelul IV și tronsoanele lui: chinurile unui drum de 1,6 km, Grigore Alexandrescu, Solventul și noi promisiuni
© foto: Tion/Forum STPT
Planuri mari la nivel de infrastructură în acest an. Reprezentanții primăriei promit că în 2019 se vor concentra puternic pe Inelul IV de circulație, însă situația din teren e complicată. Lucrările la un drum de 1,6 km început în 2016 bat pasul pe loc, pentru că PMT așteaptă un teren promis de Continental, un alt tronson este în proiectare, str. Grigore Alexandrescu încă nu a intrat la licitație, iar Pasajul Solventul pare departe.

Lucrările la ultimul inel de circulație al orașului, care pornește din zona AEM și ajunge în Dâmbovița, potrivit oficialilor primăriei, au început în timpul fostei administrații, care a amenajat câteva bucăți de drum, dar s-au oprit în zona Pădurii Verzi.

Chinurile unui drum de 1,6 km

În 2015, primăria a dat în lucru un tronson între str. Măcin și str. Constructorilor, cu amenajarea unui racord la str. Demetriade, printr-un sens giratoriu. De drumul de 1,6 km s-au apucat SDM cu Instgat SRL și Cons Electrificarea Instal, care ar fi trebuit să închidă șantierul, conform panoului de lucrări, în februarie 2017. Vorbim oficial despre prima etapă din proiectul Inelul IV, arată documentele PMT.

„Strada, în momentul de față, nu este amenajată, este un teren viran neîntreținut, cu vegetație abundentă și pe alocuri există depozite clandestine de deșeuri rezultate din construcții, mai ales în partea nordică, pe extensia străzii Constructorilor. Etapa I a proiectului de amenajare a lucrărilor implică realizarea legăturii rutiere între strada Constructorilor și strada Măcin, ulterior se va amenaja și racordul la strada Demetriade. Pentru realizarea legăturii cu strada Demetriade se va amenaja o intersecție giratorie”, explicau, în 2015, oficialii primăriei. Pe partea carosabilă au fost prevăzute și trotuare și o pistă pentru biciclete.


Foto: Forum STPT

Inițial, proiectul a fost modificat ca să nu se facă prea multe exproprieri. Acest lucru se întâmpla în octombrie 2016. Doi ani mai târziu, reprezentanții PMT au recunoscut că au probleme mari cu terenul. Romsilva a sesizat primăria că traseul propus trece printr-o zonă care figurează ca pădure. Oficialii primăriei spuneau că în documentele lor apar tufișuri, nicidecum o pădure. Cu toate astea, primarul Nicolae Robu dădea asigurări că proiectul merge înainte, mai ales după ce firma Continental a cumpărat platforma UMT și a fost de acord să dea o bucată de teren primăriei.

„Ne-am oprit în zona UMT pentru că am fost sesizați de Romsilva că ei pretind că traseul nostru trece printr-o zonă care la ei figurează a fi pădure. La noi nu e așa. La noi era proprietatea noastră, din punctul nostru de vedere, și eram într-o zonă de vegetație spontană, de tufișuri și eu știu ce a mai fost pe acolo. Dar am stat pe loc pentru a clarifica aceste lucruri. Nu le-am clarificat, între timp Continental a cumpărat tot terenul pe care îl avea UMT acolo, cu UMT nu am putut să ne înțelegem, și, drept urmare, noi nu am mai avut alternativă”, a explicat edilul-șef.

Așadar, în septembrie 2018, Robu anunța salvarea Inelului IV, care venea de la unul dintre cei mai mari poluatori ai orașului.

„Cu Continental am convenit să ne lase pe terenul pe care noi am vrut să facem când el era proprietate UMT, Continental este de acord, drept urmare traseul Inelului IV nu va mai merge pe zona în care noi avem litigii cu Romsilva, ci va merge pe proprietatea Continental Cauciucuri. Se deblochează și acolo lucrurile, dar asta presupune iarăși măsurători cadastrale, dezmembrare, cedare teren, nu putem imediat să spunem SDM să-i dea drumul, să intre și să facă drumul. Toate aceste lucruri iau timp, dar important este că nu mai suntem în blocaj, suntem pe linie dreaptă și vom ajunge la «finish» în curând, «finishul» însemnând de fapt, startul lucrărilor, reluarea lucrărilor”, mai explica primarul în toamna anului trecut.

Promisiuni de 2019

A venit 2019, iar primarul Nicolae Robu vine cu noi promisiuni: presiune pe fosta Direcție Edilitară, numită acum Direcția Generală Drumuri, Poduri, Parcaje și Rețele de Utilități, dar și concentrare maximă pe Inelul IV de circulație.

„Ne vom concentra puternic pe Inelul IV. Și când spun asta am în vedere atât tronsonul de la AEM până la malul stâng al Begăi, în zona străzii Bobâlna, apoi tronsonul următor de acolo și până la Calea Lugojului, care cuprinde inclusiv noul pod peste Bega în zona Ștrandului-Bobâlna. De pe Calea Lugojului este un alt tronson până la str. Măcin și de acolo până la Calea Sever Bocu avem deja un tronson în lucru dintre care o bună parte e și realizată. Mergem mai departe între Calea Lipovei și Aradului, Aradului și Torontalului, Torontalului până la str. Cloșca, apoi str. Cloșca până la Calea Bogdăneștilor. Și mai departe avem pe Inelul IV proiectul Solventul. Avem în atenție și un «bypass» în raport cu Bd. Dâmbovița ca să nu aglomerăm Calea Șagului, ci să aducem traficul din oraș către acest inel mai spre ieșire pe Șagului. O să ne ocupăm și de str. Ardealul și tot ce urmează acolo, pe Ioan Slavici, Ovidiu Cotruș, mai spre marginea orașului altfel spus față de cum e Bd. Dâmbovița”, a explicat primarul Timișoarei.

Edilul-șef spune că din drumul de 1,6 km s-a făcut… cât s-a putut să se facă, dar în momentul în care s-a ajuns în zona UMT s-a blocat lucrarea.

„Cât a putut să facă este gata demult, numai că în momentul în care am ajuns în apropiere de UMT nu s-a mai putut face nimic, întrucât UMT nu a fost de acord să ne cedeze o porțiune de teren pentru a face racordul mai departe spre Măcin, iar Romsilva ne-a blocat în intenția noastră de a merge puțin mai pe ocolite, pretinzând că acel teren pe care am vrut să ducem o porțiune din Inelul IV în documentele lor figurează ca fiind pădure. După ce s-a produs o schimbare de proprietate în zonă, după ce Continental a cumpărat proprietatea UMT, am avut discuții cu noii proprietari, ei au fost deschiși și o să reluăm lucrările pe traseul intenționat de la bun început, pe fosta proprietate UMT”, a mai explicat Robu.

Un alt tronson în proiectare

Dacă pentru drumul de 1,6 km s-a găsit o soluție, primăria încă așteaptă documentația pentru un alt tronson, care leagă Calea Lugojului de Calea Buziașului. În noiembrie 2018, reprezentanții primăriei anunțau că s-a terminat elaborarea temei de proiectare pentru porțiunea de la Calea Lugojului până la Calea Buziașului, bucată care include și un pod nou, în zona străzii Ștrandului.

„Tema de proiectare se referă atât la drumul pe care îl vom face de la Calea Lugojului până la Calea Buziașului, cât și la un pod nou, încă un pod despre care tangențial am mai vorbit, dar pe care nu l-am prins pe lista celor 25 de obiective publicată zilele trecute, podul din zona străzii Ștrandului. Am mai spus altădată că nu-l facem pe str. Bobâlna, ci pe strada Ștrandului, pentru că aici sunt mai puține case în vecinătate, e o zonă mai pretabilă la a avea un inel auto. (…) Deci, pe strada Ștrandului vom merge cu Inelul IV, de pe Calea Lugojului, din zona aproximativ de incidență a Canalului Behela actual, înspre Bega, pe strada Ștrandului, și apoi de pe malul stâng va fi un drum care va merge prin spate, până în zona de ieșire din oraș, înspre Buziaș, zona platformei industriale”, dezvăluia Robu în 2018.

Practic, ar trebui să se scoată la licitație documentația pentru proiectare, iar apoi cea pentru execuție.

Grigore Alexandrescu așteaptă lărgirea la patru benzi

O altă bucată deosebit de importantă din Inelul IV este str. Grigore Alexandrescu, pe care reprezentanții PMT promit c-o modernizează deja de câțiva ani buni. Șoseaua ce leagă Calea Aradului de Torontalului are doar două benzi de circulație și nu are trotuare, dar nici iluminat public.

Funcționarii din primărie ar trebui să scoată la licitație lucrările de execuție, dar încă așteaptă după avize. În 14 noiembrie 2018, consilierii locali au modificat devizul, astfel că valoarea estimată a investiției a crescut de la 9,5 milioane de lei la aproape 11 milioane de lei cu tot cu TVA. Avem studiu de fezabilitate adoptat încă din februarie 2018, când aleșii locali și-au dat acordul să se treacă la următorul pas: elaborarea proiectului tehnic și a documentației de execuție, necesare pentru lansarea licitației de execuție. Există varianta ca PMT să liciteze PT-ul și execuția deodată, însă mai întâi se va face proiectul tehnic, iar abia apoi vor putea începe lucrările.

Bucata de drum despre care vorbim are 800 de metri, potrivit reprezentanților primăriei, iar la finalul lucrărilor va avea patru benzi de circulație, trotuare și piste de biciclete decente. Va fi amenajat și un sens giratoriu la intersecția cu Calea Torontalului.

Pasajul Solventul așteaptă și el

Inelul IV trece și prin zona Solventul. Pasajul promis de ani buni timișorenilor așteaptă și el realizarea. La finalul anului trecut, primarul anunța că… „se pare că în sfârșit se intră în linie dreaptă”. Anunța, de fapt, o întâlnire cu proprietarul sau reprezentantul proprietarului platformei Solventul, care ar fi fost de acord să cedeze primăriei un teren de două hectare. Întâlnirea ar fi avut loc, din spusele celor din primărie, iar proprietarul și-a dat acordul, dar… nicio altă veste de atunci.

Nicolae Robu susține totuși că în 2019 vrea să înceapă execuția pasajului subteran. După rezolvarea problemelor cu proprietatea, va trebui finalizat studiul de fezabilitate, care va fi apoi aprobat de consilierii locali, după care se va face proiectul tehnic și licitația pentru execuție, proceduri consumatoare de timp. Mai mult, e nevoie și de avize de la CFR. Cu toate acestea, Robu speră că până la sfârșitul lui 2020 vom circula prin pasaj. Și nu este prima dată când susține acest lucru. Banii pentru construirea trecerii subterane din zona Solventul ar urma să vină de la consiliul local. În urmă cu patru ani, viitorul Pasaj Solventul era estimat la aproape 28 de milioane de euro.

Despre restul tronsoanelor din Inelul IV sunt vești puține sau deloc de la primărie. De menționat că, în 2016, consilierii locali au adoptat un proiect de hotărâre privind acordarea de despăgubiri pentru un teren de 609 mp, teren afectat de Inelul IV, situat pe str. Armoniei. Pe acolo trece un alt tronson din ultimul inel de circulație al Timișoarei.

Articole pe aceeași temă:

Ultimul inel de circulație al Timișoarei, înainte de centura de ocolire, este în „chinurile facerii”. Lucrările au început în timpul fostei administrații și nu sunt gata nici acum, iar primăria s-a lovit recent de o problemă: drumul prevăzut în proiect ar fi trecut printr-o pădure, așa că se va cons...
Inelul IV de circulație, ultimul, practic, înainte de ieșirea din oraș, este în continuare departe de fi finalizat. Început în timpul administrației Ciuhandu, proiectul a avansat extrem de încet și va fi gata abia în 2030. Totuși, unul dintre cele mai importante tronsoane, cel care va lega Calea Lug...
Promisiuni peste promisiuni, hârtii peste hârtii! Șoseaua care leagă Torontalului de Aradului așteaptă de multă vreme modernizarea, iar reprezentanții primăriei fac pași mici spre șantierul promis în urmă cu mai bine de patru ani. Între timp, șoferii pierd timp prețios în trafic, iar pietonii merg p...
Suntem tot mai aproape de viitorul pasaj subteran de la Solventul, susține primarul Nicolae Robu, care anunță că „se pare că în sfârșit vom intra în linie dreaptă” cu proiectul. Reprezentanții primăriei au stabilit o primă întâlnire cu proprietarul platformei, care ar fi de acord să cedeze PMT teren...



23Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor