Amanta vine la Timisoara! Comedie cu Magda Catone si alti faimosi actori bucuresteni, pe scena Operei

De Simona Donici
1Comentariu
Amanta vine la Timisoara! Comedie cu Magda Catone si alti faimosi actori bucuresteni, pe scena Operei
Femeia, un mister etern, iar amantlâcul, un izvor inepuizabil de glume, drame și încurcături. O comedie cu desuuri, chichițe avocățești și spumoase răsturnări de situație îi va aduce la teatru pe timișorenii dornici să se destindă în compania unor faimoși actori din București.

Spectacolul „Amanta” va fi jucat luni, 7 decembrie, de la ora 19, pe scena Operei Național Române din Timișoara, de o excelentă distribuție, care-i reunește pe actorii Ilinca Goia (în rolul Olga), Magda Catone/Monica Davidescu (Didina Strâmbuleanu), Marius Rizea (Traian Bungrăzescu), Dorin Andone/Gavril Pătru (Matei Pintenaru) și Armand Calotă (Emil Strâmbuleanu). Spectacolul este o adaptare după comedia „Încurcă lume” de A.D.Hertz, realizată și regizată de Armand Calinovici.

„Acțiunea se petrece la începutul secolului XX, deși astfel de situații au loc, în viață, adeseori, chiar și-n clipa când îi priviți pe actori jucând-o. În zori, avocatul Emil Strâmbuleanu se întoarce acasă, cu o trăsură. Dar, vai, Didina nu doarme. E furioasă! Câți bărbați n-au turnat o minciună ca să acopere o noapte în care au lipsit din patul conjugal? Doar că, uneori, minciunile se răzbună, iar avocatul infidel se trezește cu amanta în propria-i casă. Cum va ieși din încurcătură? Este ceea ce spectatorii vor putea să afle, printre hohote de râs”, dezvăluie protagoniștii comediei.

Biletele pentru spectacol s-au pus în vânzare la Agenția Operei din Timișoara și costă, în funcție de loc, 50 de lei, 60 sau 70 de lei.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor