Trei adolescenți timișoreni au fondat o trupă de muzică, deciși să pășească împreună peste pragul celebrității. I-au spus formației ”5 O`miles” și au ajuns la momentul în care sărbătoresc un an de experiență pe scena muzicală.
La un pas de tragedie! O micuță de 3 ani a ajuns la spital după ce a căzut într-un canal neacoperit din apropierea stadionului CFR. Fetița a mers împreună cu mama ei să-și conducă bunica la autocar.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, românii își vor potrivi ceasurile pentru ora de iarnă. Astfel, ora 04:00 va deveni 0ra 03:00, iar ziua de 27 octombrie va fi cea mai lungă zi din an și va avea 25 de ore.
Autorităţile bulgare denunţă zeci de probleme pe care le are Podul Calafat – Vidin, la numai patru luni de la inaugurare. Ministrul Transporturilor bulgar a făcut o inspecţie pe pod şi a observat că sunt multe nereguli şi că „partea română este într-o stare mai proastă”.
ANM a emis o atenționare de ploi și vânt valabilă de miercuri, după-masa până joi la ora prânzului. Cele mai afectate vor fi regiunile Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia, vestul și sudul Transilvaniei.
Zebra proaspăt adusă la Grădina Zoologică din Timișoara a murit înecată, vineri seara, după ce a reușit, din nou, să evadeze din habitatul în care fusese plasată. Directorul Direcției de Mediu din cadrul Primăriei Timișoara, Adrian Bere, a fost rănit serios, în timp ce încerca să o salveze, și transportat la spital.
Bugetul de stat va fi sărăcit cu mai multe milioane de euro, anul acesta. Asta pentru a acoperi costurile împărţii, prin poştă, a cardurilor de sănătate. După ce medicii de familie au refuzat să facă acest lucru gratuit, autorităţile au decis să apeleze la serviciile Poştei pentru a trimite cardurile românilor.
La aproape un an de la inaugurarea noii pieţe agroalimentare din Iosefin, pe la tarabele comercianţilor suflă vântul. Motivul? Zona a devenit impracticabilă din cauza noroiului, după ce a început reabilitarea străzii Iancu Văcărescu pe tronsonul spre Bega, iar lucrările nu par să avanseze, reclamă aleşii PDL.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş a schimbat strategia şi a avut succes. La ultima Bursă a locurilor de muncă pentru absolvenţi, organizată în 27 septembrie 2013, în Timişora şi în Lugoj, au fost organizate tombole, s-au dat gratis fructe şi au avut loc cursuri la faţa locului. Rezultatul, un succes real!
Aglomerație mare la Vama Moravița în acest sfârșit de săptămână, când zeci de mașini și-au așteptat rândul să intre în Serbia, pline cu oameni dornici să se distreze la Zilele Culesului de Struguri, la Vârșeț. Sărbătoarea a transformat întreg centrul orașului într-un iarmaroc, iar apariția artiștilor din România în spectacolul folcloric de duminică a fost aclamată deopotrivă de sârbi și de românii din Banatul sârbesc.
Accident pe DN 6, la Dudeștii Noi, duminică dimineața. Două persoane, inclusiv un copil, au fost rănite după ce o șoferiță a intrat pe contrasens. Poliția a deschis un dosar penal.
Bulgaria va deveni joi a 21-a țară care adoptă moneda euro, un pas important de integrare europeană, dar controversat într-un context politic instabil, relatează AFP, citată de HotNews.ro.
Duminică, 28 decembrie, puteți merge la un atelier de modelaj, la teatru sau la expoziții. Târgul de Crăciun din centrul orașului încă este deschis.
Un tânăr de 24 de ani a fost prins de polițiști după ce a jefuit un adolescent de 15 ani, pe o stradă din Timișoara. Incidentul a avut loc în a doua zi de Crăciun, iar prejudiciul a fost recuperat.
2
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a fost reținut de polițiștii din Timiș, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier, conducând un tractor sub influența alcoolului, fără a deține permis de conducere.
1
Sâmbătă, 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, credincioșii creștini îl prăznuiesc pe Sfântul Ștefan, primul martir al creștinătății. Cu această ocazie, peste 500.000 de români își sărbătoresc ziua onomastică.
Sâmbătă, 27 decembrie, puteți participa la un tur ghidat, la un atelier de origami, să mergeți la teatru sau la petreceri în oraș. Mai este deschis și Târgul de Crăciun din centru.