Turneu pentru cei mai mici fotbalişti, la Timişoara. Baza sportivă aparţinând fostului arbitru Sorin Altmayer, din Calea Buziaşului, a găzduit sâmbătă şi duminică prima ediţie a Cupei Bega la fotbal juniori.
Meciuri amicale pentru copii şi old-boys. Terenul Electromotor din cartierul Ronaţ va fi ocupat, sâmbătă, de mai multe meciuri de rugby. După întâlnirea echipelor mari de la RCM Universitatea Timişoara şi Ştiinţa Baia Mare, contând pentru play-off-ul campionatului naţional, pe acelaşi teren mai sunt programate încă alte trei partide, de această dată amicale.
Competiţie pentru micii fotbalişti. Baza Sportivă aparţinând fostului arbitru Sorin Altmayer, situată în Calea Buziaşului, va găzdui sâmbătă şi duminică, un interesant turneu de minifotbal dedicat copiilor.
Primul meci, pe terenul propriu. Rugby Club Municipal Universitatea Timişoara va susţine sâmbătă, 29 mai, prima partidă contând pentru Play-off-ul campionatului naţional.
Sporturi de contact pentru toate gusturile. Clubul Sportiv Tamashyi Timişoara, împreună cu Federaţia Română de Freefight-Kickboxing, în colaborare cu Agenţia Judeţeană de Sport Timiş, organizează cel mai mare eveniment din lumea artelor marţiale din partea de vest a României.
Problemele de la Baschet Club Municipal Elba Timişoara încep să se simtă. Situaţia financiară dificilă, salariile neplătite şi lipsa unui viitor sigur pentru sezonul viitor au făcut jucătorii formaţiei să se gândească la următorii paşi din carieră.
Au lăsat mingea de baschet şi coşul şi au jucat fotbal. Jucătorii de la Baschet Club Municipal Elba Timişoara au terminat miercuri campionatul, pe un merituos loc 4, după ce au fost învinşi şi în cel de-al doilea meci al finalei mici, susţinută în compania celor de la Gaz Metan Mediaş. Joi după masă au decis să dea curs unei invitaţii lansate de suporterii echipei şi au luat parte la un meci de fotbal amical, la Sala Constantin Jude.
Jucătorii de la Baschet Club Municipal Elba Timişoara au susţinut miercuri seara ultima partidă a campionatului. Din păcate, baschetbaliştii au fost învinşi de cei de la Gaz Metan Mediaş, în cea de-a doua partidă a finalei mici.
Cadou de final de sezon pentru suporterii timişoreni. Baschetbaliştii de la Elba Timişoara, alături de antrenorul Dragan Petricevici, vor renunţa pentru câteva ore la mingea de baschet şi coşul la înălţime şi vor juca un meci de fotbal contra fanilor timişoreni care le-au fost alături în acest campionat.
Pentru ultima oară în faţa publicului propriu. Baschetbaliştii antrenaţi de Dragan Petricevic vor susţine astăzi, de la ora 18, în sala Constantin Jude, ultima întâlnire oficială cu proprii suporteri.
Azi în Timișoara
Luni, 12 octombrie, puteți participa la evenimente dedicate fotografiei experimentale, puteți merge la teatru sau puteți lua parte la deschiderea festivalului de film și cultură balcanică Taifas.
Eveniment
Un accident rutier s-a produs duminică, 11 octombrie, pe DN68A, în județul Timiș. În urma impactului dintre două autoturisme, un tânăr în vârstă de 18 ani a fost rănit.
Eveniment
Un accident rutier s-a produs duminică, 11 octombrie pe drumul județean DJ 681, între localitățile Gladna Montană și Fârdea, din județul Timiș. Trei persoane au fost rănite și transportate la spital.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea, în vârstă de 71 de ani, a anunțat duminică, 11 octombrie, că va fi supus unei intervenții chirurgicale pentru îndepărtarea unui nodul pulmonar, depistat într-un stadiu incipient în urma unor investigații medicale recente.
Lugoj
Nouă firme și asocieri s-au înscris la licitația Primăriei Lugoj pentru reabilitarea a trei clădiri din ansamblul Liceului „Coriolan Brediceanu”. Contractul are o valoare de aproape 17,5 milioane de lei, cu TVA.
Ştiri sportive
Cristiano Ronaldo a fost suspendat provizoriu de Federația Portugheză de Fotbal, după ce a părăsit cantonamentul naționalei înaintea meciului cu Danemarca. Cazul său va fi analizat de Comisia de Instrucție Disciplinară.
Capitală Culturală
În parcul din jurul Castelului Huniade, cavalerii își vor încrucișa spadele, meșterii își vor deschide atelierele, iar menestrelii vor readuce la viață muzica vechilor curți și taverne. Muzeul Național al Banatului invită publicul la Festivalul Medieval.
2