Senatorii au dat astăzi o mână de ajutor fumătorilor şi au respins posibilitatea ca Executivul să interzică total fumatul în spaţiile publice, iar elevii şi studenţii care sunt prinşi fumând în spaţii neadecvate nu vor mai putea fi sancţionaţi prin muncă în folosul comunităţii.
Senatul a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care se interzice comercializarea produselor din tutun în spitale şi unităţi de învăţământ preuniversitar.
Muncitorii care fotografiaza masinile in lucru pot fi cauza celor mai mari dureri de cap pentru un producator auto. Un astfel de caz s-a inregistrat la o uzina Ford din Belgia, unde un muncitor a fotografiat noul Mondeo. Mai rau au patit-o creatorii modelului ZR1, cand un angajat le-a luat pe furis un exemplar pentru a face cateva ture cu el. Acum a venit randul celor de la Dacia sa primeasca o astfel de lovitura. 
O avocată în vârstă de 58 de ani din Iaşi a fost găsită moartă, după ce a căzut de la balconul apartamentului său, de la etajul 4. Teodora Irinescu, profesoară la Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi a fost descoperită zăcând pe troutuar de către martorii care au alertat autorităţile.
Bucureştenii ar putea merge la aeroportul internaţional Henri Coandă cu trenul urban, în cel mult patru ani. Centura feroviară a Capitalei ar trebui să facă legătura între Gara de Nord şi Otopeni.
Românul Cristian Lupu s-a sinucis într-o închisoare din Italia. El s-a aruncat de la fereasta unei cazărmi a carabinierilor, căzând în gol de la zece metri înălţime.
Un ziarist de origine română lucrează la o carte care ar putea cutremura din temelii cercurile politice de la Washington, scrie Jurnalul Naţional, în ediţia de luni.
Sibiul va fi, timp de o săptămână, capitala românească a jazz-ului, unde va începe, luni seara, Sibiu Jazz Festival 2008, cu concursul tinerelor formaţii de jazz.
Preşedintele Ligii profesioniste de fotbal, Dumitru Dragomir a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru infracţiunea de luare de mită într-un dosar privind schimburi de terenuri.
Azi în Timișoara
Duminică, 21 decembrie, puteți merge la diverse târguri, la film sau la teatru.
Ştiri sportive
SCM USV Timișoara a câștigat Cupa României la rugby, după ce s-a impus în finală în fața celor de la CSM Știința Baia Mare, scor 18–11. Timișorenii au controlat jocul încă din prima repriză, au marcat două eseuri și și-au trecut în palmares un nou trofeu.
Eveniment
Polițiștii din Lugoj au prins un bărbat care ar fi furat unelte și accesorii agricole din două case din Boldur, prejudiciul fiind de aproximativ 30.000 de lei.
Eveniment
Un accident rutier a avut loc sâmbătă, în jurul orei 13:30, pe splaiul Tudor Vladimirescu, în zona fostei Fabrici de Țigări din Timișoara. Două autoturisme s-au ciocnit, iar în urma impactului o femeie de 44 de ani a fost rănită. Polițiștii au deschis dosar penal.
6
Eveniment
Opt mașini au fost implicate astăzi într-un accident pe autostrada A1, pe sensul Timișoara -Lugoj, în jurul prânzului. Nu sunt victime, însă traficul a fost blocat pe câțiva kilometri.
2
Eveniment
Un grav accident de muncă a avut loc sâmbătă, 20 decembrie, în localitatea Jebel, unde doi muncitori au căzut de pe o schelă în timpul unor lucrări de reparații. Incidentul s-a soldat cu moartea unui bărbat și rănirea gravă a altuia. UPDATE. Cei doi muncitori lucrau la negru