Accident de circulație, marți dimineață, pe drumul care leagă Băile Călacea de Carani. Un bărbat de 58 de ani a fost rănit după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat în câmp. Omul, spun polițiștii, era beat.
Şomerii care se adresează Agenţiei Judeţene Pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş pentru a beneficia de diferite servicii vor avea în curând la dispoziţie o nouă versiune, îmbunătăţită, a cardului profesional. Astfel că, în noul sistem informatic toate cele 42 de unităţi profesionale vor avea acces la o bază de date comună, cu informaţii din toate judeţele.
Nu mai puțin de 1.200 de polițiști au ieșit pe străzi pentru asigurarea ordinii și liniștii publice în weekendul Rusaliilor, în județul Timiș. Oamenii legii au aplicat, în total, amenzi în valoare de 250.ooo de lei celor care au încălcat legea.
Datele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură arată că o societatea timişeană, deținută de un cetatean străin, a ajuns pe locul doi pe ţară în ceea ce priveşte valoarea subvenţiilor primite pentru producţia agricolă. Este vorba de 6,6 milioane de lei, obţinuţi pentru cele 10.529 hectare cultivate.
Doar puţin sub o treime dintre locuitorii județului Timiş au semnat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţelor. Chiar dacă pare puţin, aceasta înseamnă o valoare aproape dublă faţă de media naţională. În continuare, acest tip de asigurare nu este considerată obligatorie, cu atât mai mult una... importantă.
Horoscop
Zodia Capricorn începe în data de 21 decembrie, odată cu intrarea Soarelui în constelația Capricornului, simbol al maturității, responsabilității și construcției durabile. Capricornul este un semn cardinal, de pământ, guvernat de Saturn, planeta disciplinei, timpului, karmei și lecțiilor de viață. Cuvântul-cheie este „a construi”. Culorile care i se potrivesc sunt gri, negru, maro, verde închis, bleumarin.
Azi în Timișoara
Duminică, 21 decembrie, puteți merge la diverse târguri, la film sau la teatru.
Ştiri sportive
SCM USV Timișoara a câștigat Cupa României la rugby, după ce s-a impus în finală în fața celor de la CSM Știința Baia Mare, scor 18–11. Timișorenii au controlat jocul încă din prima repriză, au marcat două eseuri și și-au trecut în palmares un nou trofeu.
Eveniment
Polițiștii din Lugoj au prins un bărbat care ar fi furat unelte și accesorii agricole din două case din Boldur, prejudiciul fiind de aproximativ 30.000 de lei.
Eveniment
Un accident rutier a avut loc sâmbătă, în jurul orei 13:30, pe splaiul Tudor Vladimirescu, în zona fostei Fabrici de Țigări din Timișoara. Două autoturisme s-au ciocnit, iar în urma impactului o femeie de 44 de ani a fost rănită. Polițiștii au deschis dosar penal.
6
Eveniment
Un grav accident de muncă a avut loc sâmbătă, 20 decembrie, în localitatea Jebel, unde doi muncitori au căzut de pe o schelă în timpul unor lucrări de reparații. Incidentul s-a soldat cu moartea unui bărbat și rănirea gravă a altuia. UPDATE. Cei doi muncitori lucrau la negru
1
Eveniment
Sâmbătă a avut loc un accident rutier în Săcălaz.