Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, afirmă că, în opinia lui, clădirea Modex reprezintă o ruşine pentru oraşul de pe Bega şi îi somează pe proprietari să o renoveze, în caz contrar ei riscând sancţiuni.
Viceprimarul Traian Stoia a anunţat că în perioada următoare taximetrele vor putea staţiona şi în cele trei parcări din zona zero a Timişoarei. Este vorba despre parcările de la Modex, Hotel Central şi din spatele magazinului Bega.
Tupeu incredibil al unui hot de 35 de ani din Sânmihaiu Român. Marţi seara, acesta a spart o maşină aflată în parcarea de la Modex, însă a fost prins în flagrant de poliţiştii de la Biroul Furturi din Auto.
Incident neplăcut în parcarea Modex, din centrul Timișoarei. Un conducător auto neatent a lăsat mașina fără să o asigure și, după ce a coborât din ea, aceasta a plecat de pe loc și a avariat alt autoturism. Mai mult, intrarea în parcare a fost complet blocată.
Eveniment
Polițiștii au reținut un bărbat pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, după un scandal petrecut în trafic.
Ştiri din Timiș
Un nou spațiu dedicat copiilor victime ale abuzului fizic, sexual și emoțional a fost inaugurat la Timișoara de Asociația „Inima îți vorbește”. Casa InimiLor, un refugiu terapeutic creat din dorința de a oferi alinare și sprijin celor mai vulnerabili copii, va găzdui zeci de beneficiari care încearcă să-și reconstruiască viața după traume greu de imaginat.
1
Ştiri din Timiș
Dotări desprinse parcă din filmele SF pentru echipajele Serviciului de Ambulanță al Județului Timiș. Salvatorii au primit autospeciale de ultimă generație dotate cu roboți pentru resuscitare, conexiuni la satelit pentru transmisiuni live din timpul intervențiilor și dispozitive pentru dezinfectare cu ozon. Mașinile pot fi întâlnite deja în trafic.
Eveniment
Un bărbat de 52 de ani a fost reținut după ce a fost prins la volan fără permis, conducând un autoturism neînmatriculat și fără plăcuțe de înmatriculare. Polițiștii au constatat și că acesta consumase alcool înainte de a se urca la volan.
2
Utile
Noi restricții de circulație vor fi instituite în Timișoara începând de săptămâna viitoare, pentru lucrări la rețelele de apă și canalizare și intervenții de întreținere rutieră. Traficul va fi afectat pe Calea Torontalului și în zona de sud a orașului, unde sunt programate închideri și devieri până în luna septembrie.
1
Utile
Sâmbătă, 6 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri și proiecții, la cursa bărcilor amuzante pe Bega sau la un festival la Muzeul Satului.