Premierul Victor Ponta va pleca, din nou, în Turcia, miercuri dimineața, pentru a se opera la genunchi, iar apoi va pleca în vacanță pentru trei săptămâni. Potrivit unor surse oficiale, vicepremierul Gabriel Oprea îi va ține locul în această perioadă.
Primăria Timişoara nu a mai organizat concurs pentru ocuparea funcţiei de şef al Poliţiei Locale, instituţia fiind condusă şi acum de Dorel Cojan, numit şef interimar al direcţiei la începutul lunii ianuarie a acestui an, după ce fostul şef al direcţiei, Doru Spătaru, s-a stins din viaţă. Primarul Nicolae Robu lasă acum să se înţeleagă că nici nu va mai organiza concurs pentru această funcţie, aşa cum ar fi normal, preferând să îl lase pe Cojan în funcţia de şef interimar, pentru a putea controla mai bine activitatea acestei direcţii.
O nouă schimbare în conducerea PP-DD Timiş, care pare că nu îşi mai găseşte liniştea după plecarea din partid a deputatului Adrian Diaconu. Preşedintele interimar al filialei va fi Diana Voiculescu, care deţine şi funcţia de prim-vicepreşedinte la nivel naţional. Ea va fi reprezentată, însă, de viceprimarul din Arad Cătălin Ţiţirigă.
Decesul consilierului judeţean PP-DD Ilie Bertea a lăsat un loc liber şi în structura partidului. Bertea era şi preşedinte al organizaţiei de Timişoara. Acum, acest loc va fi ocupat, printr-un interimat, până la viitoarele alegeri. Fără scandal, cum s-a întâmplat la postul de consilier judeţean.
Sănătate
Sezonul polenului de ambrozie se apropie de perioada cu cea mai mare concentrație de alergeni, iar medicii Spitalului Victor Babeș Timișoara atrag atenția că expunerea poate provoca sau agrava afecțiuni respiratorii, în special în rândul persoanelor sensibilizate.
Ştiri din Timiș
Rezultatele repartizării computerizate la liceu au fost publicate astăzi, 22 iulie. În județul Timiș, 4.391 de absolvenți de gimnaziu au completat fișele cu opțiuni pentru admiterea la liceu, iar doi candidați nu au fost repartizați în această etapă. Elevii admiși trebuie să își depună dosarele de înscriere în perioada 23-28 iulie.
Eveniment
Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri dimineață, în localitatea Sânmihaiu Român, unde un garaj a fost cuprins de flăcări, iar focul s-a extins rapid la acoperișul unei locuințe. Pompierii din Timișoara au intervenit.
Turism
O simplă oprire pentru o fotografie îți poate strica vacanța în una dintre cele mai spectaculoase destinații turistice din Italia. Autoritățile din localitatea Portofino, regiunea Liguria, îi avertizează pe vizitatori că staționarea în anumite zone poate fi sancționată cu amenzi de până la 275 de euro.
Ştiri din Timiș
Festivalul LA PAS / Slowing Down revine la Timișoara în perioada 9-11 octombrie, cu o nouă ediție dedicată hranei sustenabile, patrimoniului gastronomic și relației dintre alimentație, comunitate și schimbările climatice. Evenimentul, organizat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, va avea loc în grădina Institutului Francez din Timișoara, iar accesul publicului va fi gratuit.
Horoscop
Pe măsură ce ne apropiem de mijlocul verii, energia cosmică se schimbă. În data de 22 iulie, Soarele părăsește zodia Racului pentru a intra în propriul său domiciliu, zodia Leu. Acest tranzit deschide un nou capitol energetic, marcat de vitalitate, iubire, creativitate și o poftă intensă de viață.
Utile
Miercuri, 22 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri, 22 iulie, puteți merge la film sau la expoziții în oraș.