Epopeea dezinsecției este aproape de final! Primăria Timișoara are mână liberă de la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, care a respins ultima contestație, să semneze contractul de dezinsecție cu firma câștigătoare a licitației: Coral Impex din Ploiești, o societate aflată de câțiva ani în vizorul DNA.
Lanțul contestațiilor la Timișoara! Primăvara ne-ar putea prinde fără contract pentru serviciul de dezinsecție, dezinfecție și deratizare. Din nou! Primăria Timișoara n-a reușit să finalizeze licitația începută anul trecut, pentru că s-a înregistrat... a doua contestație. Se așteaptă iar după răspunsul CNSC.
În Banat au fost confirmate două cazuri de infecție cu virusul West Nile, iar la Timișoara încă nu se stropește împotriva țânțarilor, deși primarul Nicolae Robu a anunțat în urmă cu aproape trei săptămâni firma câștigătoare a licitației. S-a ajuns la asta din cauza unei contestații depusă de aceeași firmă care a anulat licitația veche.
Deraton va face dezinsecție și deratizare în Timișoara, în următorii patru ani, după ce a câștigat licitația primăriei. Firma din Timișoara s-a angajat că se ocupă de acest serviciu cu mai puțin de un sfert din suma estimată de specialiști pentru licitație, 10,8 milioane de lei cu tot cu TVA. Oficialii PMT ne asigură că se vor ocupa să fie respectat contractul și că doar „Cel de Sus stropește cu apă”.
Horoscop
Zodia Capricorn începe în data de 21 decembrie, odată cu intrarea Soarelui în constelația Capricornului, simbol al maturității, responsabilității și construcției durabile. Capricornul este un semn cardinal, de pământ, guvernat de Saturn, planeta disciplinei, timpului, karmei și lecțiilor de viață. Cuvântul-cheie este „a construi”. Culorile care i se potrivesc sunt gri, negru, maro, verde închis, bleumarin.
Azi în Timișoara
Duminică, 21 decembrie, puteți merge la diverse târguri, la film sau la teatru.
Ştiri sportive
SCM USV Timișoara a câștigat Cupa României la rugby, după ce s-a impus în finală în fața celor de la CSM Știința Baia Mare, scor 18–11. Timișorenii au controlat jocul încă din prima repriză, au marcat două eseuri și și-au trecut în palmares un nou trofeu.
Eveniment
Polițiștii din Lugoj au prins un bărbat care ar fi furat unelte și accesorii agricole din două case din Boldur, prejudiciul fiind de aproximativ 30.000 de lei.
Eveniment
Un accident rutier a avut loc sâmbătă, în jurul orei 13:30, pe splaiul Tudor Vladimirescu, în zona fostei Fabrici de Țigări din Timișoara. Două autoturisme s-au ciocnit, iar în urma impactului o femeie de 44 de ani a fost rănită. Polițiștii au deschis dosar penal.
6
Eveniment
Un grav accident de muncă a avut loc sâmbătă, 20 decembrie, în localitatea Jebel, unde doi muncitori au căzut de pe o schelă în timpul unor lucrări de reparații. Incidentul s-a soldat cu moartea unui bărbat și rănirea gravă a altuia. UPDATE. Cei doi muncitori lucrau la negru
1
Eveniment
Sâmbătă a avut loc un accident rutier în Săcălaz.