Timișorenii care au ajuns de curând la Iulius Mall au putut vedea desfășurarea de forțe care promite transformarea zonei într-unul dintre cele mai dezvoltate și moderne puncte de interes ale orașului. Și asta pentru că, în această perioadă, aici se ridică concomitent clădiri de birouri și o parcare supraetajată, ca parte a ansamblului Openville, dar și pentru că se desfășoară lucrări de modernizare a infrastructurii rutiere din imediata proximitate.