Vremea nefavorabila, de vina pentru accidentul aviatic din Apuseni

De T. Ex.
1Comentariu
Vremea nefavorabila, de vina pentru accidentul aviatic din Apuseni
© TION - Vremea nefavorabila, de vina pentru accidentul aviatic din Apuseni
Din raportul preliminar al Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS) privind cauzele accidentului aviatic din Apuseni reiese că un factor important au fost condițiile meteorologice nefavorabile. 

„În cele 30 de zile care s-au scurs de la data producerii acestui accident aviatic s-au cules date și informații, s-au efectuat teste și discuții cu martorii. În momentulde față, etapa de discuții cu martorii nu este finalizată. De asemenea, unele testeși analize sunt în curs de desfășurare, cu scopul determinării evoluției aeronaveiimplicate în accident, precum și a modului de funcționare a aeronavei pe timpul zborului. Se conturează faptul că un factor important care a dus la producerea accidentului au fost condițiile meteorologice nefavorabile din timpul zborului. Din analiza primară a datelor, a reieșit că aeronava deținea certificatul de navigabilitate în termen de valabilitate”, se arată într-un comunicat de presă al CIAS.

În ceea ce privește sistemul ELT al aeronavei, comisia de investigație a CIAS ajunsă la locul accidentului a constatat că antena fir responsabilă cu emiterea semnalului de 406,025 MHz era ruptă de la baza acesteia, iar firul rupt al antenei nu a fost găsit la locul accidentului.

„Concluziile privind funcționarea echipamentului ELT, precum și cele privind lipsa antenei vor fi prezentate în raportul final al investigației”, se mai arată în comunicat.

În urma accidentului aviatic din Munţii Apuseni, au murit pilotul Adrian Iovan şi medicul Aura Ion.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor