Urmarit international prins cu radarul, in judetul Timis

De F.M.B.
1Comentariu
Urmarit international prins cu radarul, in judetul Timis
Urmarit international prins cu radarul, in judetul Timis
Ghinion curat pentru un bărbat de 36 de ani din Timișoara, condamnat la șase ani de închisoare în Italia. El trebuia să facă pușcărie încă din 2008, însă a reușit să se ascundă de oamenii legii. A fost prins, miercuri dimineață, după ce a călcat prea tare pedala de accelerație și un echipaj de la rutieră l-a tras pe dreapta.

Bărbatul a fost condamnat în 2008 la șase ani și șase luni de închisoare, în Italia, pentru contrabandă cu țigări. De atunci a tot reușit să scape de polițiști și a fost dat în urmărire internațională.

În noaptea de marți spre miercuri, se îndrepta spre Timișoara, la volanul unui autoturism. Când a ajuns în Ghiroda a călcat pedala de accelerație și nu a observat un echipaj radar al poliției rutiere. Agenții l-au tras imediat pe dreapta pentru că a depășit viteza legală și se pregăteau să îi suspende permisul. Au făcut însă o verificare a șoferului, așa cum spune procedura și, surpriză: au descoperit că bărbatul este urmărit internațional de cinci ani.

Tânărul a fost reținut și urmează să fie prezentat magistraților, care vor confirma mandatul european de arestare emis pe numele lui. El urmează să fie depus în arestul IPJ Timiș până când va fi predat autorităților italiene.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor