Un proiect european a oferit burse consistente pentru doctoranzii de la Universitatea de Vest

De M. Hoster
1Comentariu
Ioan Talpos
Ioan Talpos
Un proiect derulat de Universitatea de Vest Timişoara, la care au participat Universitatea din Craiova, dar şi cunoscutul institut Fraunhofer, a oferit sprijin financiar pentru un număr de 65 de doctoranzi.

Universitatea de Vest din Timişoara a fost coordonator al unui parteneriat la care au participat Universitatea din Craiova şi Institutul Fraunhofer din Erlangen. Intitulat „Creşterea calităţii şi a competitivităţii cercetării doctorale prin acordarea de burse”, proiectul a fost finanţat din Fondul Social European – “Investeşte în oameni!”. Perioada de implementare a fost 01.03.2010-28.02.2013, iar valoarea finanţării de 9.969.513 lei.

Fiecare dintre doctoranzii incluşi în proiect au beneficiat de 1850 de lei lunar, timp de trei ani. De asemenea, fericiţii care au fost selectaţi au participat la o serie de cursuri şi seminarii, toate în vederea perfecţionării profesionale. O parte dintre acestea au avut loc în Germania, la Institutul Fraunhofer din Erlangen. Ioan Talpoş, managerul de proiect din partea UVT.

“S-a urmărit ca doctoranzii să se înveţe gustul formării profesionale pe tot parcursul vieţii pentru că omul trebuie să înveţe în fiecare zi. În câteva luni, doctoranzii s-ar putea să urmeze şi cursuri postdoctorale în regim instituţionalizat”, a declarat Ioan Talpoş, vineri, la conferinţa finală a proiectului.

Obiectivul general al iniţiativei a fost consolidarea cercetării doctorale în instituţia coordonatoare şi instituţiile partenere în vederea dezvoltării unei cercetări de excelenţă cu un puternic accent pe interdisciplinaritate, cooperare internaţională şi transfer tehnologic, prin sprijinirea doctoranzilor.

Proiectul a sprijinit 65 de doctoranzi în perioada studiilor universitare de doctorat, consolidându-se astfel un segment important din ruta acestora de învăţare şi formare pe tot parcursul vieţii, având ca rezultat final dezvoltarea resurselor umane pentru cercetare.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor