Un procuror a fost luat ostatic intr-o instanta din Istanbul

De T. Ex.
Un procuror a fost luat ostatic intr-o instanta din Istanbul
© Foto: .newsweek.com
Presupuși membri ai unei mișcări radicale au luat ostatic, marți, un procuror într-o instanță din Istanbul. Potrivit presei locale, în zonă au fost auzite și focuri de armă.

Procurorul Mehmet Selim Kiraz a fost luat ostatic în cursul unui proces referitor la cazul unui adolescent, Berkin Elvan, care a fost împuşcat mortal de forţele de ordine la protestele privind parcul Gezi din Istanbul.

Autorii luării de ostatici sunt presupuși membri ai mişcării radicale Partidul Revoluţionar pentru Eliberarea Poporului (DHKP-C). Aceștia au dat un ultimatum autorităților să recunoască că l-au ucis pe adolescent și au cerut achitarea tuturor persoanele judecate pentru participarea la protestele antiguvernamentale generate de moartea adolescentului.

Mai multe echipaje ale forţelor speciale au fost trimise la instanţa unde are loc luarea de ostatici.

Adolescentul Berkin Elvan a murit în martie 2014, după ce a stat în comă 269 de zile ca urmare a plăgilor suferite prin împuşcarea de către poliţie.

Sursa: Mediafax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !