Un nou succes marca Informatica Timisoara: 6 – 2 cu CSMS Iasi

De Marcel Hoster
Un nou succes marca Informatica Timisoara: 6 – 2 cu CSMS Iasi
© Un nou succes marca Informatica Timisoara: 6 – 2 cu CSMS Iasi (foto: arhiva)
Informatica Timişoara a bifat şi cea de-a patra victorie a sezonului, din tot atâtea meciuri susţinute. Un traseu impecabil, care a continuat marţi, cu o victorie împotriva celor de CSMS Iaşi, scor 6 – 2.


Sala „Constantin Jude” a găzduit marţi seara o nouă partidă din campionatul primei ligi de futsal. Timişorenii de la Informatica au trecut de cei de la CSMS Iaşi, după un start mai dificil, 2- 1 la pauză, dar la un scor clar, spre final, 6 – 2.

Scorul a fost deschis de gazde, Janjic a marcat pentru 1 – 0. Oaspeţii nu au cedat uşor, ei au egalat prin Mandea. Acelaşi Janjic a înscris pentru avantajul gazdelor, 2 – 1, acesta fiind şi scorul pauzei. Repriza a fost una echilibrată, publicul având parte de o partidă interesantă.

Desprinderea a venit în partea a doua. Brazilianul Thiago Marquez a majorat diferenţa la 3 – 1, pentru ca Matei să ducă scorul la 4 – 1. Pentru Timişoara au mai venit două goluri, unul reuşit de Rakic, cel de-al doilea marca Janjic, cel care a înscris şi în prima parte. Iaşiul a mai redus din diferenţă, printr-un gol înscris la 5 -1, prin Mandea.

Aşadar, meciul s-a terminat cu 6 – 1 pentru Timişoara, iar Informatica merge mai departe spre titlu, până la care mai sunt încă numeroase etape.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase