Tinerii – cat de pregatiti sunt pentru inceperea unei cariere?

De Nicoleta Popescu
5Comentarii
Tinerii – cat de pregatiti sunt pentru inceperea unei cariere?
© Tion: Tinerii - cat de pregatiti sunt pentru inceperea unei cariere?
Tinerii absolvenţi, fie de liceu sau de facultate, se confruntă cu multe probleme la început de drum în activitatea profesională – diferenţa dintre ceea ce au sperat şi ceea ce găsesc, mai ales pentru început, pe piaţa muncii, şomaj, în special în anumite zone ale ţării, lipsa de experienţă care îi împiedică să aplice pentru anumite joburi. Problema este complexă şi comportă multe aspecte. Răspunsuri la câteva dintre întrebările legate de această temă şi pe care mulţi tineri şi părinţii lor şi le pun ne-au fost oferite de prof univ. dr. Robert Reisz, decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, un specialist cu experienţă în politici educaţionale.

Domnule profesor, aveţi o bogată experienţă la catedră în ţară şi în străinătate şi aţi lucrat în mai multe echipe de cercetare din România şi Germania pe teme legate de politici educaţionale, tineri şi intrarea lor pe piaţa muncii. Cât de pregătiţi sunt tinerii de astăzi pentru o viitoare carieră în momentul în care ajung la o universitate?

Există o diferenţă pe care o sesizăm şi pe care am discutat-o şi cu alţi colegi de-ai mei. Tinerii din aşa-numita generaţie millenials (născuţi în anii 1990, nr.r) se maturizează mai încet decât cei din generații anterioare. Când îi vedem în primul an de facultate ei sunt încă niște copii, apoi treptat se maturizează, fetele mai repede, apoi şi băieţii, cum e şi normal. Un alt lucru care se observă la această generaţie este o dependenţă crescută faţă de familie, o perioadă mai lungă de experimentare a tranziției la vieţa de adult. Noi, cei din generaţiile mai vechi, am fost nevoiţi să parcurgem mai repede această etapă. La terminarea facultăţii ne-am angajat, ne-am întemeiat o familie şi ne-am maturizat. Nu spun că e mai rău acum, dar e o perioadă mai lungă de tatonări, de încercări. Asta se leagă şi de o altă problemă şi anume faptul că la 18-19 ani, când sunt puşi în situaţia să îşi aleagă o carieră academică, ei sunt de cele mai multe ori insuficient de maturi ca să îşi dea seama ce aleg, sunt dezorientaţi şi de aceea, în unele cazuri, se ajunge la abandonul școlar. Colegii de la Facultatea de Sociologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul UVT au făcut chiar un studiu pe acestă temă, dorind să vadă care sunt motivele pentru care unii studenţi abandonează şcoala. Astfel, au constat că adesea aşteptările lor sunt greşite, că există o diferenţă între ceea ce îşi imaginează ei că vor găsi şi ceea ce găsesc de fapt în universitate. Acest lucru este parţial corect. Și trebuie acceptat ca atare. Nu trebuie să uităm că universitatea este o şcoală, o şcoală de gândire, pe care noi încercăm să o facem cât mai atrăgătoare, dar tot şcoală este.

În anii dinainte de 1989, la liceele care dădeau acces la examenul de bacalaureat greutatea era axată pe examenul de admitere în facultate. În anii din urmă, greutatea s-a mutat pe bacalaureat. Să nu uităm că în anul 1990, România era pe penultimul loc în ceea ce priveşte numărul de absolvenţi la 10.000 de locuitori, era o societate încremenită la nivelul anilor 1960-1970, care nu mai avansase. România era mult în urma Bulgariei, de exemplu. Lucrurile s-au schimbat mult de atunci. Revenind la abandon, familia este importantă în alegerea unei facultăţi şi uneori, dorinţele părinţilor nu coincid cu cele ale copiilor lor.

Când ajung la masterat, după 3, 4 ani de faculate, tinerii sunt mult mai serioşi, mult mai atenţi, au început să se intereseze de ce se întâmplă pe piaţa muncii. Îşi dau seama ce se caută şi că trebuie să fie mult mai serioşi şi implicaţi.

Se vorbeşte despre mulţi absolvenţi care ajung să lucreze în domenii diferite faţă de cele pentru care s-au pregătit, uneori sub nivelul lor de pregătire. Care este situaţia în Timişoara?

Este adevărat, mulți absolvenţi trec prin perioade dificile, de căutări ale unui drum în viață, dar în cele din urmă majoritatea ajung să facă ceea ce au învăţat şi profesia pentru care s-au pregătit sau trec către alte profesii cel mai adesea conexe cu educația lor.

Studii realizate mai ales în ţările vest-europene au demonstrat că există o perioadă de un an şi jumătate – doi ani după terminarea facultăţii până la obținerea primului loc de muncă adecvat pregătirii. În această perioadă ei caută, încearcă, ocupă adesea poziții sub nivelul lor de calificare, dar până la urmă îşi găsesc calea. Există şi excepţii de absolvenți care se angajează de la început pe poziții bune, şi mă refer aici la absolvenţii de la informatică, la ingineri, medici, teologi, dar și la cei care sunt absolvenţi ai Academiei Militare. Ei îşi găsesc cel mai repede de lucru.

Colegii de la SNSPA (Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, n.r.) au cercetat pe date statistice salariile pe ramuri şi au făcut legătura între costul educaţiei şi beneficiile educaţiei, altfel spus, la cât se ridică câştigul după cinci ani de la absolvirea studiilor universitare. O concluzie a studiului a fost că cele mai rentabile facultăţi din România sunt Academia Militară şi cele asociate ei şi abia apoi Informatica. Să nu uităm însă, că la Academia Militară sunt foarte puţine locuri.

Noi şi facultatea pe care o reprezint nu avem de ce să ne plângem. În Timişoara şi zonele din partea de nord a ţării – Arad, Oradea, sunt investiţii mari, companii multinaţionale, în care este nevoie nu doar de ingineri şi de informaticieni, ci şi de angajaţi cu alte specializări – relaţii publice, relaţii internaţionale, comunicare, resurse umane etc., aşa că și absolvenții de studii sociale reuşesc să îşi găsească de lucru în domeniile pentru care s-au pregătit.

Puteţi face o scurtă apreciere legată de şcoala românească actuală?

Trebuie să spun că şcoala noastră medie nu este prea bună, facultatea este rezonabilă comparativ cu nivelul şcolii medii. Mai sunt încă multe de făcut. În România, şcolile medii nu sunt distribuite normal din perspectiva calității, cu un număr mare de școli aflate la medie, câteva bune și câteva slabe. La noi există un număr foarte mare de şcoli slabe, un număr de şcoli bune şi puţine şcoli foarte bune. La medie nu sunt multe. Este un sistem în care, dacă ai nimerit într-o şcoală bună ai şanse bune pentru o viață de succes, altfel însă şansele sunt pe nedrept limitate. Evident, acest lucru este în detrimentul copiilor şi nu este corect, pentru că foarte mulţi copii cu capacităţi excelente se pierd într-un astfel de sistem. În plus, şansele tinerilor se corelează şi cu nivelul educaţional al părinţilor. Cei cu un grad mai ridicat de educaţie şi cu posibilităţi materiale sunt mai interesaţi de educaţie, de şcoala la care îşi dau copiii, alţii insistă mai puţin pe acest aspect. Nu spun asta ca să condamn în vreun fel părinții, doar constat. Stresul la locul de muncă este mult mai mare în aceşti ani, siguranţa locului de muncă îi preocupă, mulţi lucrează ore suplimentare, şi atunci nu se pot preocupa cum ar fi necesar de educaţia copiilor. E un cerc vicios, cei care nu au avut parte de o educație bună transmit acest handicap copiilor lor.

Citește restul interviului în ultimul număr al săptămânalului Agenda, care a apărut astăzi pe piață. 



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor