Timisorenii se pot distra la munte in weekend, la Valiug

De T. Ex.
Timișorenii care nu au ajuns la munte de sărbători au acum ocazia de a petrece câteva zile de vis la mai puțin de 130 de kilometri de Timișoara, la Văliug. Munții Semenic sunt destinația ideală pentru iubitorii de zăpadă și sporturi de iarnă, iar meteorologii anunță ninsoare și temperaturi mai ridicate pentru acest sfârșit de săptămână.

Amatorii de sporturi pe zăpadă sau cei care vor o mică vacanță nu prea departe de casă pot alege să petreacă acest weekend la Văliug, în județul Caraș-Severin. La doar 127 de kilometri de Timișoara, această stațiune montană oferă în această perioadă posibilitatea de a schia pe o pârtie amenajată la standarde europene.

De vineri până duminică, tarifele la skipass sunt de 60 de lei pentru o zi și de 40 de lei pentru 4 ore, între orele 13 și 17. De asemenea, 5 urcări costă 20 de lei, în timp ce 10 urcări sunt 40 de lei, iar nocturna costă tot 40 de lei.

Copiii între 7 și 14 ani plătesc 40 de lei pe o zi sau 25 de lei pe 4 ore, între orele 13 și 17, sau 15 lei pentru 5 urcări și 30 de lei pentru 10 urcări. Copiii sub 7 ani au accesul gratuit dacă sunt însoțiți de părinți.

Cum meteorologii au anunțat ninsori și temperaturi mai blânde pentru acest sfârșit de săptămână, pista de peste 5 kilometri care leagă Văliug de Munții Semenic va fi cel mai probabil plină de schiori. Vineri temperaturile se vor situa între 2 și -2 grade Celsius, în timp ce sâmbătă valorile termice vor ajunge la 5 grade, iar duminică vor atinge chiar și 8 grade Celsius.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !