Adunarea se dă duminică, 21 mai, la ora 15.30, pe strada Ovidiu Cotruș, colț cu Calea Șagului. Voluntarii care vor să se implice în proiectul Tidyșoara sunt chemați să strângă gunoaiele din acea zonă până la sensul giratoriu de unde se face accesul spre diferite magazine din zonă.
Curățenia în zona Ovidiu Cotruș a început duminica trecută, în 14 mai, când voluntarii au fost în această zonă. Tot acolo au fost au fost prezenți ca voluntari reprezentanții Poliției Locale Timișoara, Serviciul Protecția Mediului, ai Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Timiș, ai Biroului Salubrizare din Primăria Timișoara și ai Retimului.
Retimul a pus la dispoziție două bene pentru încărcarea deșeurilor în zona Ovidiu Cotruș. Tot acolo a fost și un voluntar care a dat o mână de ajutor cu un excavator, pentru a strânge gunoaiele voluminoase și alți oameni care au venit să strângă gunoaiele.
Acum, voluntarii se întorc din nou în zonă. Mai este gunoi de strâns.
„Duminică după-amiază ne strângem din nou pentru a finaliza acțiunea de curățenie începută pe 14 mai pe strada Ovidiu Cotruș! Ne vedem la ora 15:30 pe str. Ovidiu Cotruș colț cu Calea Șagului (Casa Auto) și curățăm toată zona până la Leroy-Merlin. Împreună facem din Timișoara cel mai curat oraș din țară!”, transmit organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!