Targ educational pentru elevi la Timisoara

De Adrian Panduru
Targ educational pentru elevi la Timisoara
© TION: Targ educational pentru elevi la Timisoara
Un târg educaţional pentru elevi va avea loc la Timişoara. Peste 5.500 elevi (4.000 din Timiș și 1.500 din Bihor și Hunedoara) se vor putea orienta în carieră prin intermediul acestui eveniment.

Târgul are loc la Centrul Regional de Afaceri, luni, 12 octombrie, începând cu ora 11. Peste 35 de agenți economici, și reprezentanți ai universităților și facultăților din Timiș, vor organiza standuri de prezentare, încercând să-i determine pe elevi să-și identifice acele aptitudini ce-i vor permite o reală orientare în carieră.

Evenimentul asigură practic un cadru organizat de cunoaştere şi relaţionare între cei peste 5.000 de elevi participanţi din judeţele Timiş, Hunedoara şi Bihor, universităţi şi potenţiali angajatori, punând bazele unor politici concrete şi coerente destinate ocupării tinerilor, transmit organizatorii. Prin intermediul acestui eveniment se dorește evitarea insuccesului şi insatisfacţia profesională şi o diminuare semnificativă a şomajului şi inactivităţii în rândul tinerilor.

Evenimentul este organizat de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Cluj, în colaborare şi cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, în cadrul proiectului „Skills for Jobs”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase