Tanar de 17 ani prins beat la volanul unei masini furate, dupa ce a facut accident

De F.M.B.
Tanar de 17 ani prins beat la volanul unei masini furate, dupa ce a facut accident
Colecție de infracțiuni pentru un tânăr de 17 ani din localitatea Diniaș, județul Timiș. El a fost prins de polițiști după ce a furat o mașină și a ajuns cu ea la Timișoara, unde lovit alte trei autoturisme parcate regulamentar. Pe lângă că nu avea permis adolescentul mai era și beat.

Tânărul a furat mașina de la un verișor de-al său, joi noaptea, în timp ce ambii erau la un chef. A plecat cu autoturismul la plimbare prin Timișoara, iar pe strada Răsăritului, a pierdut controlul volanului și a lovit trei mașini parcate regulamentar în afara drumului.

Un echipaj de la Poliția Rutieră aflat în patrulare în zonă a ajuns de urgență la fața locului, iar oamenii legii au pus imediat mâna pe adolescent. Au simțit că miroase a alcool și l-au testat, rezultatul fiind 0,61 miligrame de alcool pur per litru în aerul expirat.

Mai mult, tânărul nu are permis de conducere, iar oamenii legii au aflat imediat modul în care a ajuns la volan. Polițiștii i-au întocmit tânărului dosar penal pentru furt, conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor