Polițiștii locali patrulau prin zona Traian când au fost chemaţi de către vatmanul tramvaiului de pe linia 2, care se deplasa dinspre Modern spre Piața Traian, să-l liniştească pe călătorul turmentat. Agenţii l-au luat la întrebări pe bărbat, un hunedorean în vârstă de 41 de ani, şi au constatat că, pe lângă faptul că făcea scandal, acesta avea şi actele de identitate expirate. Individul s-a ales cu două amenzi.
„În mijlocul de transport menționat se afla un bărbat care, aflat sub influența băuturilor alcoolice, nu voia să se dea jos din tramvai, făcea scandal, adresând injurii celor aflați în preajma sa. (…) Acesta a fost sancționat cu 200 lei conform Legii 61/1991 republicată și cu 40 lei conform OUG 97/2005”, a arătat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin.
Reprezentanţii Poliţiei Locale spun că în ultimele luni au aplicat aproape 400 de sancţiuni pentru adresarea de expresii jignitoare și vulgare, amenințarea cu acte de violență şi săvârșirea de acte obscene în public.
Calatori fraudulosi, seminte scuipate in tramvaie, betivi si scandaluri
Citiți principiile noastre de moderare aici!