Vă reamintim, pianul decorat pentru festivalul Timfloralis anul trecut a fost scos din nou de Primăria Timișoara, de data aceasta în Parcul Justiției, unde nu a rezistat prea mult. Câțiva indivizi certat cu bunul simț i-au rupt întâi placa ce îi acoperă clapele, iar apoi i-au rupt piciorul, găsit în cele din urmă de angajații Retim în Parcul Rozelor.
Pianul îmbrăcat în mușchi și decorat cu flori a fost luat până la urmă și dus la societatea Horticultura pentru reparații, de care se ocupă designerul floral Alina Nagy, ajutată de muncitorii Horticultura. După ce va fi refăcut, pianul va fi dus în foișorul din Parcul Botanic, unde există un punct de pază fix al societății Horticultura.
„Pianul se află la societatea Horticultura pentru reparații. Este refăcut de doamna Alina Nagy, cea care l-a realizat, iar Horticultura pune la dispoziție materialele necesare. La final, va fi amplasat în foișorul din Parcul Botanic, unde există un post fix de pază”, ne-au declarat reprezentanții primăriei.
Articole pe aceeași temă:
Pianul decorat cu muschi din Parcul Justitiei a fost vandalizat
Pianul decorat cu muschi de la Timfloralis face furori in Parcul Justitiei
Citiți principiile noastre de moderare aici!