Evenimentul va avea loc pe 15 septembrie, pe scena Teatrului Național Timișoara. Deși face parte și dintr-un trio care îi poartă numele, în orașul de pe Bega, Adam Ben Ezra va concerta singur. Contrabasistul s-a făcut remarcat pentru modul în care se folosește de tehnologie, efecte și loop-uri pentru a crea compoziții unice. De asemenea, pe lângă contrabas, Adam mai cântă la chitară, vioară, clarinet, un instrument arăbesc numit oud și flaut.
Adam Ben Ezra este un împătimit al sunetelor complexe, așa că sound-ul său este unul pe măsură, respectiv o combinație de jazz, latino, muzică mediteraneeană și clasică. Mai mult, pe lângă aceste compoziții proprii, Adam introduce în prestațiile sale live și cover-uri după melodii celebre.
Artistul a învățat să se folosească și de YouTube pentru a-și promova muzica. Nu a rămas neobservat, clipurile sale strângând milioane de vizualizări și zeci de mii de fani.
Începând din luna iulie, Adam Ben Ezra a plecat într-un turneu european, iar Timișoara este singurul oraș din țară care va fi vizitat de artist.
Citiți principiile noastre de moderare aici!