Un cititor Tion.ro s-a trezit cu panoul uriaș pe capota mașinii, luni seara. Bărbatul povestește că doar norocul a făcut ca panoul informativ să nu omoare vreun pieton.
„Un panou luminos montat deasupra trecerii de pietoni din Calea Buziașului era să facă victime, după ce s-a desprins și a căzut pe capota mașinii mele. În acel moment, pe trecerea de pietoni se afla un tânăr care a rămas înmărmurit, crezând că îi va pica în cap panoul cu inscripția «La mulți ani 2016»”, ne-a povestit cititorul.
După ce și-a revenit din șoc, acesta a sunat la 112, de unde a fost redirecționat spre Pompieri și Poliție. Bărbatul susține că pompierii nu au răspuns solicitării. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
„Am sunat la 112, iar ei m-au redirecționat către Pompieri și Poliție. Pompierii nu au răspuns solicitării, deși era în atribuția lor să vină să dezafecteze acel panou, care era sub tensiune și putea oricând să facă victime. Pentru cele întâmplate va trebui să mă îndrept împotriva autorităților pentru distrugere. Aș vrea să trag un semnal de alarmă cu privire la acele panouri, eu am avut noroc că nu a picat pe parbriz, doar plafonul este zgâriat”, ne-a mai spus cititorul nostru.
Omul e decis să depună plângere la Poliție dacă nu se înțelege cu autoritățile locale.
Angajații Primăriei Timișoara s-au deplasat luni seara pentru a deconecta panoul de la curent. Acesta aparține companiei AEM, care s-a ocupat de înfrumusețarea zonei pentru sărbători, așa că cel mai probabil proprietarul mașinii va purta o serie de negocieri cu reprezentanții AEM. Dacă nu se înțelege, are la dispoziție 90 de zile pentru a depune plângere la Poliție.
Citiți principiile noastre de moderare aici!