Spitalele timisene primesc aparatura si mobila din Germania

De Delia S. Barbu
La Centrul social Caritas din Ciacova a avut loc predarea unei importante donatii venite din partea Germaniei
La Centrul social Caritas din Ciacova a avut loc predarea unei importante donatii venite din partea Germaniei
Aparatură medicală, mobilă şi dotări pentru unităţi spitaliceşti şi cămine de bătrâni din Timiş au fost predate, luni, la Ciacova, de către reprezentanţi ai Germaniei.

La Centrul social Caritas din Ciacova, judeţul Timiş, a avut loc, luni, predarea unei importante donaţii venite din partea Germaniei. Transportul umanitar vine din partea bundeswehr-ului (armatei germane), în cadrul programelor de ajutor umanitar.

„Practic, spitalele militare federale donează aparatură medicală, lenjerie de pat, pături de lână, mobilă şi dotări pentru bucătării pentru unităţi spitalicesti, cămine pentru bătrâni şi cămine de persoane cu handicap din Timiş şi din România”, au precizat reprezentanţii Consulatului Germaniei la Timişoara.

La eveniment au fost prezenţi Klaus Christian Olasz, consulul Republicii Federale Germania la Timişoara, Hans Rosenkranz, directorul tehnic al spitalului St. Clemens-Hospital Sterkrade şi părintele Gheorghe Kobor, directorul organizaţiei de asistenţă socială a bisericii romanocatolice „Caritas“ din Ciacova.

Ajutorul acordat şi în acest an Timişului face parte deja dintr-o tradiţie. Asociaţia „Rumänienhilfe“ de pe lângă spitalul St. Clemens-Hospital Sterkrade din Oberhausen (Renania de Nord-Westfalia), în colaborare cu asociaţia Caritas din Oberhausen şi cu sprijinul substanţial al multor voluntari organizează de 20 de ani numeroase transporturi umanitare cu materiale de la bundeswehr. Acestea au fost distribuite în România la nivel naţional, cuprinzând printre altele peste 25 de spitale.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase