Spectatorii vor vedea Incendii alaturi de juriul UNITER la Teatrul Maghiar din Timisoara

De S.P.D.
Spectatorii vor vedea Incendii alaturi de juriul UNITER la Teatrul Maghiar din Timisoara
© TION - Spectatorii vor vedea Incendii alaturi de juriul UNITER la Teatrul Maghiar din Timisoara
Miercuri, 22 aprilie, de la ora 19:00, în prezența membrilor juriului UNITER, a regizorului Radu-Alexandru Nica și a unor actori de neuitat, spectatorii au ocazia nu doar să vadă un spectacol extraordinar, ci și să susțină prin aplauzele lor șansa Timișoarei de a se regăsi și anul acesta în galeria laureaților premiilor UNITER. Spectacolul se traduce simultan în limba română.


Piesa Incendii, scrisă în 2003 de Wajdi Mouawad, a fost adaptată pentru filmul omonim nominalizat la premiile OSCAR pentru „Cel mai bun film străin” al anului 2011.

„Am simțit că un teatru maghiar e mai potrivit pentru un astfel de text. Felul serios, adânc, profund psihologic în care actorii maghiari înțeleg să-și trateze personajele mi s-a părut foarte potrivit pentru scenariul acesta”, susține regizorul spectacolului Incendii.

Radu-Alexandru Nica a montat și a colaborat ca regizor invitat la mai multe teatre de prim rang din România, iar spectacolele sale au fost jucate și pe scenele din Chicago, Liverpool, München, Gdansk, Essen, Heidelberg și Ulm. A obţinut numeroase premii şi distincţii, printre care Premiul UNITER pentru Debut (în 2005, pentru Nora) şi o nominalizare la premiul UNITER pentru regia spectacolului Mountainbikerii de Volker Schmidt, montat la Teatrul German de Stat din Timişoara (în 2012).

Anul acesta, Radu-Alexandru Nica își dispută titlul de cel mai bun regizor cu Victor Ioan Frunză (spectacolul „Mobilă şi durere”) și Andrei Şerban (spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”).

Premiul va fi decernat la cea de-a XXIII-a ediţie a galei premiilor Uniunii Teatrale din România (UNITER), pe 25 mai, în proaspăt inaugurata Sală Mare a Teatrului Național din București.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase