Spargatori de case de pariuri din Timisoara, prinsi in flagrant in timpul unei lovituri

De F.M.B.
Reactualizat la:
14Comentarii
Spargatori de case de pariuri din Timisoara, prinsi in flagrant in timpul unei lovituri
Operațiune amplă de filaj finalizată cu arestare, noaptea trecută, la Timișoara. Oamenii legii au reușit să pună mâna pe o grupare de spărgători care a dat mai multe lovituri la case de pariuri din Timișoara. Tinerii au fost prinși în flagrant chiar în timp ce spărgeau un seif dintr-o societate comercială.

Hoții, trei tineri de aproximativ 25 de ani, erau specializați în spargerea casetelor de valori. Erau urmăriți încă din luna aprilie, de când polițiștii au aflat că la casele de pariuri din Timișoara au fost date mai multe lovituri. Oamenii legii i-au urmărit atent pe infractori și după ce au aflat că urmează o nouă lovitură, noaptea trecută, le-au organizat flagrantul. I-au lăsat pe hoți să intre în societatea comercială, să spargă casa de valori și chiar să plece cu banii. Totul, în timp ce îi filau discret pentru ca probele strânse împotriva celor trei să fie solide. I-au luat însă ca din oală și au găsit la ei și prada: 5.000 de lei. Până acum polițiștii au probe solide în trei furturi comise de tineri, cu un prejudiciu de aproximativ 20 de mii de lei. Oamenii legii i-au dus la audieri pe hoți și urmează să îi prezinte magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Mai mult, continuă cercetările pentru a putea stabili numărul exact de lovituri date de tineri.



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor