Acesta a mai spus că este normal ca procurorii să facă cercetări, dar asta nu înseamnă şi că se poate vorbi de vinovăţie și a precizat că faptele vizate în dosar sunt din perioada în care el nu a fost implicat în politică.
Dan Șova a mai menționat că le-a oferit procurorilor detalii despre contractele încheiate de firma sa de consultanţă cu complexurile energetice Turceni şi Rovinari, explicând că a fost vorba de dosarele prin care a reuşit să salveze de la faliment cele două instituţii, în procesele cu ICM-ul şi de o creanţă care exista între Turceni şi Electrica cu privire la o serie de plăţi
Șova a fost întrebat de ziariști dacă a obținut acele contracte cu ajutorul lui Victor Ponta și dacă o parte din acei bani s-au dus spre cabinetul de avocatură al lui Victor Ponta:
“Nu. Nici nu s-a pus o asemenea problemă nici măcar de domnii procurori, nu are nicio legătură. A fost un onorariu proporţional, 1-2% din ce am obţinut efectiv. Numai dumneavoastră aţi înţeles aşa ceva, nici procurorii nu au înţeles aşa ceva, nici măcar domnul Blejnar n-a înţeles aşa ceva. Din banii de la Rovinari, n-a ajuns niciodată la domnul Ponta niciun leu. Obţinerea contractelor a fost transparentă, selecţia firmelor s-a făcut prin cerere de ofertă la vremea respectivă. Am fost concurat de mai multe firme de avocatură la acel moment”.
Fostul ministru nu a putut preciza care este acuzația procurorilor, dar a spus că anchetatorii au dorit să ştie împrejurările în care s-au încheiat acele trei contracte. Acesta a mai anunțat că miercuri nu a dat o declaraţie în faţa anchetatorilor deoarece prima oară trebuie să vadă dosarul, iar atunci va afla şi numele persoanei care a făcut sesizarea în acest caz.
“Domnii procurori au spus că exista un contract-cadru şi de ce au fost încheiat ulterior aceste trei contracte. Ei mi-au comunicat că am calitatea de suspect, dar nu am dat o declaraţie astăzi, trebuie să vedem şi noi dosarul”, a mai spus Şova.
Întrebat dacă crede că ar putea fi vizat şi Victor Ponta în acest caz, Şova a spus: “Nu are cum”.
Mai mult, purtătorul de cuvânt al PSD a anunțat că, în opinia sa, acest caz nu îi pune în pericol cariera politică şi că nu se gândeşte să-şi dea demisia, mai ales în condițiile în care este convins că dosarul nu va ajunge la instanță.
Contractul în cazul Turceni a fost semnat pe 23 iulie 2007, când societatea era deţinută de AVAS, al cărui director era pe atunci liberalul Teodor Atanasiu. În urma activităţii firmei “Şova şi asociaţii”, complexul Turceni a obţinut un beneficiu de cinci milioane euro, prin negocierea unei creanţe, precum şi recuperarea unei datorii de 12 milioane de euro de la Termoelectrica, spunea Şova în declațiile făcute în iunie 2011.
Atunci acesta declara că toate contractele în cauză ale firmei “Şova şi asociaţii” şi plăţile au fost certificate atât printr-un control financiar intern preventiv, cât şi de un auditor independent extern. Mai mult, acesta a menţionat că un control al DFP Gorj, la data de 23 martie 2011, atestă legalitatea contractelor respective şi a delurării lor. Șova a spus că a cerut celor două complexuri să îi precizeze dacă au existat controale financiare ANAF și a primit un răspuns negativ.
Sesizarea ANAF trimisă Direcţiei Naţionale Anticorupţie, privind un prejudiciu de 67 milioane de lei constatat la complexurile energetice Rovinari şi Turceni, a fost făcută ca urmare a unui control financiar la cele două companii şi este îndreptată împotriva întregului proces, declara şeful de atunci al ANAF, Sorin Blejnar. Acesta a mai declarat că perioada 2007-2009, cele două companii au denaturat veniturile, în sensul că au diminuat nejustificat veniturile şi au majorat cheltuielile, care au condus astfel la un prejudiciu de 67 milioane de lei, adică 16-17 milioane de euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!