Accidentul a avut loc la intersecția străzilor Emil Zola cu Mureș, duminică dimineață. Șoferul nevinovat circula regulamentar pe strada Emil Zola când un altul a vrut să vireze la stânga pe strada Mureș, fără să îi acorde prioritate. Cele două autoturisme s-au ciocnit, iar un bărbat de 57 de ani din autoturismul șoferului nevinovat a fost rănit ușor.
Polițiștii de la rutieră au mers la fața locului și i-au testat cu alcooltestul pe amândoi șoferii. Cel care a provocat accidentul nu consumase alcool, însă, cel nevinovat a avut o valoare de 0,77 miligrame de alcool pur per litru în aerul expirat.
Bărbatul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar acum s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!