Sofer beat prins dupa o urmarire in viteza, la Timisoara

De F.M.B.
Sofer beat prins dupa o urmarire in viteza, la Timisoara
Alertă de gradul zero, joi noaptea, la Timișoara. Polițiștii de la Secția 4 au gonit prin oraș după un șofer care nu a vrut să oprească la semnalele agenților. Tânărul de 23 de ani era băut, spun oamenii legii, și mai avea și permisul de conducere suspendat.

Angenții l-au depistat pe tânăr pe Calea Circumvalațiunii din Timișoara. Avea un comportament ciudat, spun polițiștii, iar asta i-a determinat să îl tragă pe dreapta. Oamenii legii au pornit semnalele acustice și luminoase însă șoferul a călcat pedala de accelerație și a încercat să scape de polițiști. După o urmărire de câteva străzi, aceștia au reușit să îl ajungă pe fugar după ce a făcut pană și nu a mai putut controla mașina.

Agenții au încercat să îl pună să sufle în etilotest însă acesta a refuzat testarea și, mai apoi, la spital, recoltarea de probe biologice. Oamenii legii au stabilit că tânărul de 23 de ani, de loc din Recaș, are permisul de conducere suspendat din 24 octombrie.

„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată şi refuzul de a se supune testării cu aparatul etilotest în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată într-un comunicat al IPJ Timiș.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor