Sofer aproape de coma alcoolica implicat intr-un accident dupa ce a trecut pe rosu, la Timisoara

De R.J.
3Comentarii
Sofer aproape de coma alcoolica implicat intr-un accident dupa ce a trecut pe rosu, la Timisoara
© Foto: arhiva
Accident de circulație, duminică seară, la intersecția străzii Demetriade cu strada Sfinții Apostol Petru și Pavel. Două mașini au fost avariate serios, după ce un șofer aproape de comă alcoolică a trecut pe roșu.


Șoferul vinovat de producerea accidentului are 40 de ani și este din Lugoj. Polițiștii povestesc că el a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului și a lovit în plin un autoturism condus de un șocer care circula regulamentar.

“La faţa locului, poliţiştii au constatat că un bărbat de 40 de ani, din municipiul Lugoj, ar fi condus un autoturism pe strada Demetriade, iar la intersecţia cu strada Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel nu ar fi respectat semnificaţia semnalului de culoare roşie a semaforului electric şi ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism care se deplasa regulamentar. Poliţiştii au procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal”, povestesc oamenii legii.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor