Seara liceului meu – concurs antidrog la Timisoara

De Valentin Rusu
Seara liceului meu – concurs antidrog la Timisoara
© TION: Seara liceului meu – concurs antidrog la Timisoara
Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timiş a organizat miercuri concursul judeţean cu tematică antidrog, derulat în cadrul proiectului local „Seara liceului meu – ediţia a IV-a, 2015”.

Pe parcursul acestui eveniment, cele 13 licee din judeţul Timiş au participat cu echipe de cinci elevi, care s-au întrecut în probe de cunoştinţe generale şi cu tematică antidrog, desen, scenetă şi probă de talent, toate cu mesaj antidrog.

Câştigătorii concursului au fost: locul I: Liceul Teoretic Buziaş, locul II: Colegiul Economic „F.S.Nitti” Timişoara, locul III: Liceul „Grigore Moisil” Timişoara.

„Prin intermediul unor asemenea acţiuni, ne propunem a diminua riscurile asociate consumului de droguri, contribuind astfel la asigurarea unui viitor mai bun şi mai sigur pentru tinerele generaţii”, transmit reprezentanţii Centrului Antidrog din Timiş.

Evenimentul a fost organizat de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timiş în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Timiş şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara, cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş.

În România, 11 la sută dintre consumatorii de droguri sunt elevi, iar la studenţi este şi mai grav, s-a ajuns la 21 la sută, au mai precizat organizatorii concursului.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !