Evenimentul va avea loc vineri 27 noiembrie, de la miezul nopții, în Club No Name.
În fața petrecăreților, se va afla Atapy, DJ deja foarte bine cunoscut la Timișoara. Cariera acestuia a debutat în 2009, iar din anul 2010 a început se bucure de tot mai multă apreciere atât din partea iubitorilor de tehno, cât și din partea unor artiști cunoscuți precum: M.A.N.D.Y., Ritchie Hawtin, Laurent Garnier, Dubfire sau Tom Budden.
Tot la „Alongsite Artists Showcase” va întreține atmosfera și Luca M. Acesta și-a descoperit pasiunea pentru muzică încă din copilărie, deși nu se gândea să urmeze o carieră de DJ. Producțiile sale s-au bucurat de tot mai mult succes, așa că Luca M a decis să accepte provocarea. Astfel, din 2009 este prezent în fața iubitorilor de house din țară, dar și din restul Europei.
Nu în ultimul rând, petrecăreții vor avea ocazia să danseze pe mix-urile lui Edwerd, DJ timișorean.
Intrarea la eveniment costă 20 de lei, iar biletele pot fi achiziționate online.
Citiți principiile noastre de moderare aici!