Se lucreaza la consolidarea versantului de la Soimus. Constructorul a intrat in perioada de odihna pentru o saptamana

De Marcel Hoster
Reactualizat la:
11Comentarii
Se lucreaza la consolidarea versantului de la Soimus. Constructorul a intrat in perioada de odihna pentru o saptamana
© foto: DRDP Timisoara
Vremea bună din această lună a ajutat constructorul să înainteze cu șantierul de pe lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva. Zona Șoimuș a fost în prim-planul activității desfășurate.

Dealul care a dat atât de multă bătaie de cap constructorului de pe lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva a fost și în această lună principalul punct unde s-au concentrat eforturile depuse de antreprenor.

Echipele de lucru au fost comasate în special în zona Șoimuș. Astfel, au continuat lucrările la versant, fiind în curs de montare ancorele pe taluzul de debleu, inclusiv plasele aferente. În ceea ce privește consolidarea pe zona de rambleu, sunt în diferite stadii lucrările de sprijinire a versantului – au anunțat cei de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara. În plus, au avansat lucrările la terasament în aceeași zonă și a început execuția bretelelor 1, 2 și 3 din nodul rutier Șoimuș (umpluturi, strat de formă și fundație drum).

Pe ultima sută de metri se află și realizarea infrastructurii pe care se va turna ulterior asfaltul la pasajul de urcare pe dealul Șoimuș, precum și calea de acces pe pod la pasajul din nodul rutier Șoimuș. Aici a fost aplicată hidroizolația, au fost montate borduri și a avut loc așternerea stratului de protecție și hidroizolație.

Totodată, au continuat lucrările la amenajările pentru scurgerea apelor, fiind realizate canale de dirijare a cursurilor de apă, protecția taluzului pentru autostradă din zona râului Mureș, dar şi șanțuri, rigole mediane și de acostament. Au avansat și lucrările de siguranță a circulației și cele pentru protecția mediului, fiind montate parapete direcționale și panouri fonice.

După ce au tras tare pe șantier, până în 2 septembrie constructorul se află în perioada de odihnă.



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor