SCM Politehnica Timisoara continua seria egalurilor, de aceasta data in deplasare la Calarasi

De Marcel Hoster
SCM Politehnica Timisoara continua seria egalurilor, de aceasta data in deplasare la Calarasi
© Foto: arhiva
Face ce face echipa de handbal masculin a Timişoarei şi tot un punct reuşeşte. La fel a fost şi în deplasarea de la Călăraşi, cu Dunărea, scorul final fiind 28 – 28, după mai multe răsturnări de scor.

SCM Politehnica Timișoara se întoarce cu un rezultat de egalitate din deplasarea la Dunărea Călărași, scor 28-28, după ce la pauză violeții conduceau cu 16-13.

”Nu am evoluat rău, am controlat în unele perioade jocul, l-am anihilat pe Chikovani, dar apoi am mai și greșit în atac atunci când puteam să ne distanțăm decisiv. Am jucat și cu Fenici, care nu s-a pregătit complet pe parcursul săptămânii, din cauza unei afecțiuni musculare ce l-a ținut de la meciul contra Constanței. Rezultatul de egalitate ne menține la 6 puncte avantaj față de cei din Călărași; e important că nu s-a micșorat această distanță” a declarat după meci antrenorul bănățenilor, Pero Milosevic.

Tehnicianul muntenegrean se gândește și la următoarea săptămână, care are prevăzute două jocuri oficiale, cel din campionat cu HC Vaslui, de miercuri, ora 16, precum și partida din optimile Cupei României, cu HC Petrea Reșița, din finalul săptămânii.

„Vom face tot posibilul să câștigăm ambele meciuri, pentru că ambele au o mare importanță; o victorie cu Vasluiul este obligatorie pentru a ne menține în lupta primelor opt locuri ale campionatului, iar jocul de Cupă trebuie, de asemenea câștigat, pentru a continua în această competiție ce ne oferă teoretic un drum mai scurt spre o nouă calificare în cupele europene” a mai declarat Pero Milosevic.

Marcatorii întâlnirii de la Călărași au fost Marjanovic 7, Milosevic 6, Lasica 5, Fenici 3, Santeiu 3, Lazarov 2, Pejovic 1, Simovic 1; la gazde au punctat Chikovani 8, Gavriloaia 7, Acatrinei 4, Dospinescu 3, Kurilenko 3, Ignat 1, Halcă 1, Gurkovski 1.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase