Astfel, din vecinătatea Parcului Botanic, până la Facultatea de Arte de pe strada Oituz, timişorenii vor vedea „răsărind” în zonă 12 gropi, respectiv escavaţii cu adâncimea de maximum 2 metri, în zonele de intervenţie. Lucrările vor începe, cel mai probabil, luni 31 august.
Şantierul de supraveghere arheologică va fi unul de scurtă durată, dacă la aceste excavaţii preventive nu se vor descoperi vestigii semnificative, iar opinia specialiştilor este că, la această adâncime a intervenţiei, de numai 2 metri, probabilitatea „deranjării” unor straturi cu valoare arheologică este relativ scăzută.
Aceste excavaţii preventive şi supravegerea arheologică sunt condiţii impuse de lege, pentru obţinerea avizului de descărcare arheologică.
UPDATE. Reprezentanții Primăriei Timișoara afirmă că ordinul de sistare a lucrărilor de introducere a fibrei optice în subteran efectuate de compania RCS & RDS a fost dat de Direcția Județeană pentru Cultură Timiș.
Intervenția arheologilor va avea loc doar punctual, în zona menționată anterior, însă aceștia vor supraveghea întreg șantierul celor de la RCS & RDS pentru ca descoperiri istorice importante să nu fie pierdute sau deteriorate.
UPDATE 2. Sorin Predescu, directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, susține că intervenția arheologilor vine ca urmare a faptului că instituția pe care o conduce a eliberat un aviz în 2013 companiei RCS & RDS pentru a efectua săpături în zonă, însă doar sub supravegherea arheologilor. Însă, cum acest lucru nu s-a întâmplat, compania a fost amendată de Direcția amintită și obligată ca viitoarele săpături să le efectueze doar sub supravegherea specialiștilor în arheologie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!